„Numărul indivizilor imbecili în viaţă este mereu şi în mod inevitabil subestimat de toată lumea.”
Aceasta este Prima Lege Fundamentală a Imbecilităţii Umane.
Despre imbecili şi nebuni se scrie cu o nesfârşită fascinaţie cel puţin din vremea Renaşterii; de la elogii la studii sociopsihologice, de la piese de teatru de Shakespeare la poveşti de Creangă, satisfacţia descoperirii unei lumi din care toţi suntem convinşi că nu facem parte a atras cititorii secole de-a rândul. Nimeni nu a încercat să îmbine însă ironia fină cu o metodă ştiinţifică înainte de Carlo M. Cipolla, ale cărui afirmaţii caustice devin teritoriul unei desfăşurări de sisteme carteziene şi statistici de-a dreptul încântătoare.
