„Am convingerea că Visătorii nu mor niciodată va fi o carte foarte apreciată de public, că fiecare cititor va găsi în paginile ei mângâiere, învăţăminte, răspunsuri şi inspiraţie pentru viaţă. În încheiere, dacă mi-ar fi permisă îndrăzneala, aş compara scrierile lui Carmen Voinea - Răducanu cu opera lui Emil Cioran. E cumva firesc: Cioran este, declarat, autorul ei preferat. Şi nu întâmplător mi-am prefaţat aceste rânduri cu citatul meu favorit din marele filosof deoarece, parafrazându-l, vreau să sintetizez astfel esența cărții de față: „A scrie înseamnă a suferi şi, cum mulţi fug de suferinţă, puţin ştiu să scrie.” (Irina Binder)
„Ne ştim şi lucrăm împreună de 20 de ani. Ne-am mârâit în total de trei ori. Încă mai cred că eu am avut dreptate şi ea a greşit. Asta ca să punctăm, de la bun început, căpoşenia mea şi răbdarea ei cu mine, chiar şi atunci când eu greşeam...
Ne-a dat soarta una dintre acele prietenii pe viaţă: cu toată încrederea una în alta, cu toată înţelegerea aia din priviri, fără prea multe cuvinte... Chiar aşa, Carmencita nu vorbeşte mult. Poate şi din vina mea, mă ştiţi doar... :) Are defectul ăla major – de a pune totul în suflet, de a sta să aranjeze rafturile alea interioare cu o răbdare de chinez, pe categorii. Puţini am avut şansa să dăm o raită prin sufletul ei, doar că plimbarea e riscantă. Dai acolo de nişte trăiri pe care nu ştii cum a putut să le ducă pe picioare şi cum i-a rămas totuşi zâmbetul ăla magic şi atât de tânăr în ochii ei albaştri.” (Mihaela Rădulescu Schwartzenberg)