Cum să prinzi lumea asta mare și s-o așterni într-o lume mică, atât cât să încapă între copertele unei cărți? Cine știe cum să aducă o bucată din Soare fără să i se topească maşina zburătoare? Dar ghețurile de la Poli pot fi puse într-o carte fără să înghețăm de tot?
Uite, uite, am găsit. Chiar aici, aproape de noi. Sunt câțiva scriitori români care pot face toate astea, ba mai știu să facă și câteva lumi inventate.
Sunt cărți pe care le veți citi pe nerăsuflate, veți râde mult, dar vă vor pune pe gânduri, o să vedeți.
Acum mai bine de două mii de ani, în trei locuri diferite din preafrumoasa şi binecuvântata Italie, trei măgăruşi năzdrăvani văd lumina zilei. Spre groaza părinţilor, toţi trei vorbesc în graiul omului, lucru de neacceptat pentru orice familie de măgari care se respectă. Aşa că sunt trimişi în lumea largă, înainte chiar de a primi un nume. Virgilică îşi primeşte numele de la un bărbat care se îndrepta spre Ravenna, Horăţel e botezat de un caras, iar pe Ovidiu îl botează o ştiucă. În drumul lor spre Roma, trec prin aventuri uimitoare – sunt urmăriţi de soldaţii generalului Cezar, ajung la o şcoală de gladiatori, sunt pe cale de a fi înghiţiţi de lupul Augustus, stăpânul pădurii. Dar, curioşi şi dornici de cunoaştere, cei trei trec cu bine peste toate şi încearcă să le înţeleagă, pentru că, aşa cum spune Virgilică, „fericit cel ce poate cunoaşte originea lucrurilor
