E o zi obișnuită de aprilie într-o piață aglomerată din Marsilia. Charlie Fisher, un băiat de 12 ani, fiu de diplomat american, observă cu uimire cum, sub ochii lui, un grup de hoți de buzunare de o vârstă cu el „ușurează“ de portofele mai multe persoane, cu o dexteritate și o eleganță uimitoare.
În vreme ce micii bandiți dispar în mulțime, Charlie își dă seama că și el a fost una dintre „țintele“ lor. În loc să se sperie, băiatul e atât de impresionat, încât îl apără pe Amir, unul dintre „șuți“, în fața polițiștilor.
Cu o condiție însă: ca Amir să-l învețe „meserie“.
Treptat, Charlie pătrunde în lumea subterană a găștii de hoți, despre care descoperă că face parte dintr-o organizație internațională de absolvenți ai misterioasei Școli a celor Șapte Clopoței. Hoții adolescenți își câștigă singuri traiul, sunt extrem de pricepuți la ceea ce fac și au sentimentul unei misiuni în viață - par, cu alte cuvinte, tot ceea ce Charlie și-ar dori să fie. Numai că practicarea aparent nevinovată a acestei îndeletniciri se va transforma curând pentru el într-o aventură periculoasă, cu o miză mai mare decât și-ar fi închipuit.
„Umor și acțiune în doze egale” (School Library Journal)
„Autorul acționează exact ca ștrengarii din carte: îți distrage atenția și între timp își pregătește cu grijă adevărata «lovitură». E o răsturnare de situație care te va lăsa aproape sigur cu senzația că ai fost și tu «buzunărit». Numai că, în acest caz, e o senzație foarte plăcută.” (New York Times Book Review)