„Iosif a rămas singur în rachetă, cu ușa deschisă, și s‑a uitat după ceilalți. Și‑a amintit preț de o secundă de Max, care zăcea în garaj, pe un munte de lucruri, stricat de‑a binelea după ce‑l scăpase odată în piscina gonflabilă din curte. Mai avea câteva zile și mergea la grădiniță. Ar fi dat orice să‑l ia pe Freduț cu el în sacoșă, dar știa că n‑ar fi stat. Și pe tataiu l‑ar fi luat și pe mama și pe Max, așa stricat și cu un picior răsucit în sus.“
„În fiecare dintre cele cinci povestiri din acest volum i-am dat lui Iosifel ceva din mine. Mirarea lui în fața unor cuvinte pe care le aude prima oară e mirarea mea din copilărie în fața lumii. Din fericire, încă îmi amintesc destul de clar confuzia și apoi fascinația cu care se limpezeau lucrurile. De fiecare dată când scriu pentru micuți, se întâmplă ceva miraculos: devin un copil preocupat de soarta șoarecelui din podea, un pui de elefant rătăcit în aeroport sau un porcușor care scrie conștiincios poezii, fiindcă așa l-a instruit profesorul său. Toate vin din trecutul meu. Și cu fiecare din aceste povești, eu mă reconstruiesc pe mine.“