Micul prinț

„Am tradus în adolescență „Micul Prinț”, fără alt motiv decât plăcerea proprie, scriind totul de mâna, într-un caiet de școală care la un moment dat a dispărut. Nu cred că mai e vreo șansă să-l găsesc pe undeva, prin vreun cotlon necercetat al casei copilăriei mele... Acum n-am tradus cartea numai pentru mine. Sunt multe locuri în care traducerea acestei cărți cere curaj de aviator. M-am străduit să-l am.

Se spune că o carte renaște la fiecare nouă traducere. „Micul Prinț” merită să se nască măcar odată cu fiecare nouă generație.” (Ioana Pârvulescu)

Fragment din carte:

„— Te rog, îmblânzește-mă! spuse ea.

— Vreau s-o fac, răspunse micul prinț, dar n-am prea mult timp. Am prieteni de descoperit și multe lucruri de cunoscut.

— Nu cunoșți decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata, de la negustori. Dar cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă pe mine!

— Cum se face? spuse micul prinț.

— Trebuie să fii foarte răbdător, răspunse vulpea. Te vei așeza mai întâi un pic mai departe de mine, așa, în iarbă. O să te privesc cu coadă ochiului, iar tu n-o să scoți nicio vorba. Limbajul e o sursă de neînțelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea așeza un pic mai aproape.

A două zi, micul prinț se întoarse.

— Ar fi fost mai bine să revii la aceeași ora, spuse vulpea. Dacă vii, de pildă, la ora patru după-amiază, de pe la trei o să încep să fiu bucuroasă. Cu cât timpul va avansa, cu atât mă voi simți mai bucuroasă. La ora patru o să mă agit deja și o să mă neliniștesc; voi descoperi prețul fericirii! Dar dacă vii la o ora oarecare, n-o să știu niciodată la ce ora să-mi împodobesc inima... E nevoie de rituri.

— Ce-i aia rit? spuse micul prinț.

— Și asta e ceva de mult uitat, spuse vulpea. Este ceea ce face că o zi să fie diferită de alte zile, o ora de alte ore. Există, de pildă, un rit, la vânătorii mei. Joia dansează cu fetele din sat. Așa că joia e o zi minunată. Mă duc să mă plimb până la vie. Dacă vânătorii ar dansa când s-ar nimeri, zilele ar fi toate aidoma, eu iar n-aș avea deloc vacanță.

Astfel micul prinț imblanzi vulpea. Iar când ora plecării fu aproape:

— Ah, spuse vulpea... O să plâng.

— E vină ta, spuse micul prinț, nu-ți voiam defel răul, dar ai vrut să te-mblânzesc...

— Firește, spuse vulpea.

— Dar o să plângi! spuse micul prinț.

— Firește, spuse vulpea.”