Aru Shah minte adesea pentru a fi populară la școală. În timp ce colegii ei călătoresc cu familia în locuri exotice, Aru e pe cale să-și irosească vacanța închisă în Muzeul de Artă și Cultură Indiană Antică, așteptându-și mama să se întoarcă din ultima ei expediție arheologică. Nu-i de mirare că fetița inventează povești despre familii regale, călătorii la Paris și șoferi personali.
Într-o zi, trei colegi sunt hotărâți să o prindă cu minciuna. Nu cred o iotă din povestea lămpii blestemate. „Doar o flăcăruie“, se gândește Aru, apoi gata cu minciunile pe vecie. Însă aprinderea lămpii aduce cu sine consecințe cumplite. Fără să vrea, îl eliberează pe Adormit, un demon străvechi a cărui misiune e să-l trezească la viață pe Zeul Distrugerii. La apariția Adormitului, oamenii rămân înghețați în timp și depinde de Aru să-i salveze. De-acum trebuie să găsească reîncarnările celor cinci frați Pandava legendari și să călătorească în Împărăția Morții. O misiune cam dificilă pentru o fetiță de doisprezece ani, îmbrăcată în pijamale cu Omul Păianjen.