CINE VA DESCOPERI SECRETUL MONSTRULUI MALAMANDER?
Herbert Lemon este responsabilul biroului de obiecte pierdute din Grand Hotel Nautilus, într-o stațiune marină tipic englezească, Eerie-on-Sea. Când în cămăruța lui apare Violet Parma, care este fugărită de un tip cu un cârlig în loc de mână, începe una dintre cele mai alerte, una dintre cele mai amuzante și una dintre cele mai înfricoșătoare povești scrise vreodată despre monștrii marini. Eroii cei buni sunt excentrici și amuzanți, răufăcătorii sunt șireți și nemiloși. Cu toții își doresc să pună mâna pe o piatră cu proprietăți magice, care se află în posesia unui monstru marin, un malamander, ascuns în epava unei corăbii. Însă cursa pentru piatra fermecată are un final neașteptat, chiar și pentru această uluitoare carte de aventuri.