„Ideea unei «carti singure», a unei carti de poezie unice la care sa scriu, intregind-o, toata viata, mi-a aparut inca de pe la sfarsitul anilor ’50 ai secolului trecut. Aspiram sa depun o marturie continua despre trecerea mea (nicidecum sa realizez o «carte absoluta», ci un registru de intamplari, intalniri sau vise, un substrat vocal evadat dintr-un cor).
Prima ipostaza editoriala am incercat-o in Carte singura (1982), articulata initial intr-o baza triadica din retopirea a doua carti anterioare (Cartea nuntilor, 1968, si Locul samburelui, 1973, plus inca o treime de texte inedite); mi-am intregit-o cu aparitiile ulterioare: Fluviul intamplator (1985), apoi cu Lumina de seara (2000) si, in final, Atat (2012), incercand sa realizez arhitectural un ansamblu unitar, nicidecum in sensul Cartii mallarméene. In Partea din toate, viziunea structurala mi s-a clarificat si am ajuns la imaginea simpla si extensibila a unui retablu portabil, de uz personal, pentru timpul ce-mi va mai fi dat.“ — SORIN MARCULESCU