Simona Vasilache este redactor „de Externe“ al României literare. A semnat două cărţi şi s-a implicat cu bucurie în tot felul de jocuri editoriale şi publicistice – roman colectiv, grupaje, anchete, rubrici diverse în reviste diverse, şi alte mărunţişuri.
Cu fascinație pentru secretele mărunte și discret hedonism, dincolo de elitismul simbolurilor, de la cancelarie la berărie, între bine și rău, un univers cutreierat de mari siluete solitare care invită la o degustare a deliciilor conviviale.
Un mic dicționar și o încercare de a ordona în joacă ceea ce nu poate fi ordonat decât mizând pe structurile ascunse ale hazardului şi pe complicitatea cititorului.
Folosul lucrurilor nu se confundă cu folosinţa, iar rostul pentru care sunt făcute nu-i acelaşi cu îndreptarea pe care le-o dăm. Aşadar, tâlcul oului, un soi de perpetuum simbolic, prin credinţe şi lumi diferite, nu e nici folosinţa imediată, „ca de mâncare“, nici aceea ciclică, a şirului de vieţi efemere care se amână din una-ntr-alta, ci aşteptarea. Exact ce-i lipseşte lumii din Uvedenrode, surpată „sub timp, sub mode“. Desăvârşirea, vezi bine, e visul unei nopţi de răbătoare.
Bucuria şi tristeţea. Se servesc împreună, a doua covârşind-o, deseori, pe prima. La joie venait toujours après la peine, dar nu întotdeauna.