Suflete zbuciumate

Unicul roman al lui Stefan Zweig abordează subiectul „dublei compătimiri”: cea autentică, „hotărâtă să îndure totul, cu răbdare și compasiune”, și cea plăsmuită, care nu reprezintă decât „nerabdarea inimii de a se elibera cât mai repede de penibila înduioșare în fața nenorocirii altuia”. Într-o astfel de situație penibilă de compasiune nimerește, în vara anului 1914, tânărul locotenent Hofmiller, staționat în garnizoana unui mic oraș unguresc. Dragostea arzătoare pe care tânăra Edith, paralizată, i-o poartă locotenentului nu e împărtășită decât în mica măsură. Copleșit însă de emoția sentimentelor fetei, implorat de tatăl acesteia și sfătuit cu ardoare de medicul curant al lui Edith, dr. Condor, Hofmiller decide, în cele din urmă, să se logodească cu tânăra. O face însă din compasiune, din „nerăbdarea inimii”.