Seria PORTALUL MAGIC
Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria Portalul magic, ale celei mai populare autoare americane Mary Pope Osborne, au realizat un lucru cu adevărat magic: i-au facut pe foarte mulți copii între șase și doisprezece ani să fie pasionați de lectură, înaripându-le imaginația. Tocmai de aceea Portalul magic a ajuns să ocupe locul întâi în topul celor mai citite cărți din lume. Vândute în zeci de milioane de exemplare, aceste cărți au devenit lecturi suplimentare obligatorii în cele peste 50 de țări în care au fost traduse.
Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu dintr-o căsuță secretă, plină cu cărți, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă într-o altă lume, ca printr-un portal magic, oferindu-le astfel prilejul să devină ei însiși personajele unor aventuri pe parcursul cărora vor întâlni creaturi uimitoare, personaje și realități din epoci istorice diferite.
Cărțile din seria Portalul magic sunt de fapt un pretext epic de a lărgi cunoașterea și inteligența copiilor, de a le oferi informații surprinzătoare pentru ei din lumea de azi, de ieri și de mâine.
Aventuri în jungla Amazonului
Revenind la casuța din copac, Jack și Annie văd deschisă o carte despre pădurea tropicală și, atingând o imagine, se trezesc deodată în mijlocul junglei amazoniene. Află pe propria lor piele cât de sus e situat coronamentul pădurii tropicale, cum e să fii urmărit de furnicile războinice, cum poți să te agăți de un șarpe crezând ca e o liană sau ce înseamnă să te joci cu un pui de jaguar când mama lui e prin apropiere. În plus, o maimuță neastâmpărată îi urmărește pretutindeni, azvârlind cu fructe de mango în ei. Și totuși, vor găsi un prieten care îi va ajuta în misiunea lor.