„Marcel Gauchet îl descrie pe Benjamin Constant (1767-1830) drept „unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii liberale”. Autorul celei mai cunoscute comparații între libertatea anticilor și libertatea modernilor a explicat de ce puterea trebuie să fie neutră și de ce guvernarea reprezentativă este singura care poate proteja libertatea individuală. Volumul de față include patru scurte eseuri ale lui Constant și trei comentarii ale operei sale semnate de câțiva liberali francezi care i-au fost contemporani: Charles Dunoyer (1786-1862), Charles Comte (1782-1837) și Édouard de Laboulaye (1811-1883).” (Cristian Preda)
„Am apărat patruzeci de ani același principiu: libertate în toate – în religie, în filosofie, în literatură, în industrie, în politică; și prin libertate înțeleg triumful individualității atât asupra autorității care ar vrea să guverneze despotic, cât și asupra maselor care reclamă dreptul de a aservi minoritatea majorității. Despotismul nu are niciun drept. Majoritatea îl are pe acela de a constrânge minoritatea să respecte ordinea. Dar tot ceea ce nu tulbură ordinea, tot ceea ce nu este decât interior, precum opinia, tot ceea ce, în manifestarea opiniei, nu-i dăunează celuilalt […], tot ceea ce, în privința industriei, lasă industria rivală să se exercite liber este individual și nu ar putea fi într-un mod legitim supus puterii sociale.
În Antichitate individul era, de regulă, suveran în afacerile publice, dar sclav în toate raporturile sale private. La moderni, dimpotrivă, independent în viața sa privată, individul nu este, nici măcar în statele cele mai libere, suveran decât în aparență. Suveranitatea sa e restrânsă, aproape întotdeauna suspendată; iar dacă uneori, înconjurat de precauții și piedici, el își exercită totuși această suveranitate, nu o face decât pentru a renunța la ea.” (Benjamin Constant)
