Metafora antică a patului lui Procust îi serveşte lui Taleb pentru a-şi exprima ideile asupra tendinţelor negative ale civilizaţiei moderne: tendinţa de a modifica oamenii pentru a se adapta tehnologiei, de a învinui realitatea că nu se potriveşte modelelor economice gata făcute, de a inventa boli pentru a vinde medicamente, de a defini inteligenţa ca o trăsătură ce poate fi testată în clasă şi de a ne convinge că o slujbă plătită reprezintă altceva decât o formă modernă de sclavie.
Spirituale şi ireverenţioase, aforismele lui surprind cititorul, punându-i în faţă dezamăgiri pe care dezamăgiri pe care le trăieşte, cu siguranţă, fără însă a recunoaşte acest lucru.
