Una dintre capodoperele literaturii universale, "Divina Comedie", a exercitat o puternică influenţă asupra culturii, artei şi literaturii întregii lumi.
"Infernul", prima parte a acestei trilogii, reprezintă călătoria lui Dante prin cele nouă cercuri ale iadului. El îşi începe peregrinarea în jurul anului 1307, iar ghid pe acest drum presărat de primejdii îi este idolul său, poetul roman Virgiliu, care îl conduce spre poarta infernului.
Pe parcursul călătoriei sale, Dante va întâlni numeroase personalităţi, filosofi sau figuri mitice ale Antichităţii, dar şi oameni care au trăit în vremea sa. Acest din urmă amestec de locuri imaginare şi experienţe concrete reprezintă unul dintre marile talente ale poetului, care descrie cu multă forţă şi realism toate aceste personaje celebre.