O pledoarie a ideii ca omul e cu adevarat fericit cand isi gaseste vocatia.
Pornind de la ideea ca am devenit o civilizatie bazata pe munca - dar nu neaparat o munca productiva -, antropologul David Graeber produce o explozie de proportii la nivel mondial odata cu publicarea unui articol devenit viral si care arunca o bomba plasata sub forma unei simple intrebari: Cati dintre cei care au o slujba pot sustine cu sinceritate ca slujba lor aduce o contributie semnificativa in lume? Adunand marturii din diferite colturi ale globului si analizand diferite perspective asupra muncii de-a lungul istoriei, Graeber da forma cartii de fata si construieste un argument solid impotriva muncilor inutile, lipsite de sens si care nu aduc nicio satisfactie celor angajati sa le presteze, dar care au devenit si tind sa devina tot mai numeroase. Cum se face ca, desi tehnologia a avansat suficient incat sa ne permita sa scurtam drastic saptamana de lucru - perspectiva pe care o speculau entuziasti cercetatorii secolului trecut -, efectul este astazi diametral opus, iar fix cu ajutorul tehnologiei s-au inventat modalitati de a ne face sa lucram mai mult? Milioane de oameni au ajuns sa presteze astfel slujbe de mare rahat si, totodata, sa fie constienti de asta. Cum s-a putut intampla asa ceva si care sunt sectoarele care prolifereaza astfel de slujbe?
