Conduita omisiva a constituit, pentru o lunga perioada de timp, o anomalie a dreptului penal. Evident ca omul, atunci cand indeplinește o anumita acțiune, omite sa realizeze o infinitate de alte acțiuni. De ce ar fi util ca dreptul penal sa intervina pentru a sancționa aceste omisiuni? Cum s-ar putea discerne care dintre omisiuni sunt relevante penal? Care sunt limitele de raspundere in acest caz? Cum ar trebui reglementate astfel de infracțiuni?
Lucrarea de fața reprezinta o perspectiva asupra unui tip de infracțiune tratat cu o oarecare superficialitate in dreptul penal romanesc: infracțiunea comisiva prin omisiune. Odata cu consacrarea in noul Cod penal roman, in art. 17, a acestei reglementari, se impune analiza atenta a literaturii juridice straine care a dezvoltat-o și a consacrat-o.
Prin urmare, avem in Romania o reglementare expresa a infracțiunii comisive prin omisiune, dar știm ce am reglementat? O modalitate de comitere a faptei comisive? Un tip de infracțiune omisiva? O modalitate de realizare a elementului material? O clauza legala de analogie? O clauza legala de echivalare a omisiunii cu acțiunea?
In cuprinsul acestei lucrari se analizeaza nu (numai) ce reprezinta omisiunea in general, ci ce este infracțiunea comisiva prin omisiune, ca tip de infracțiune nou reglementata in Romania din anul 2014. In acest scop, am incercat sa orientam analiza inspre literatura juridica straina, care, deja de peste un secol, analizeaza in ce modalitate ar trebui scrisa, daca ar trebui scrisa, o clauza de echivalare a omisiunii cu acțiunea. Am analizat și prezentat, de asemenea, numeroase sentințe judecatorești straine, pentru a arata nu numai cum este receptata in practica aceasta dezbatere teoretica, dar și ca omisiunea improprie este o chestiune nu (doar) filozofica sau teoretica, ci preponderent practica.
