Alcătuind această culegere de texte, marele filolog german Hans von Arnim a redat culturii occidentale o parte esențială din patrimoniul gândirii greceşti: operele pierdute ale stoicismului vechi.
Caracterul este izvorul vieții, din care curg faptele particulare. Înţeleptul, folosind învăţătura dobândită din experienţa vieţii, face totul aşa cum se cuvine, potrivit cu prevederea, cumpătarea şi celelalte virtuţi… Este robust fiindcă e bine dezvoltat în toate sensurile. Este înalt fiindcă participă la înălţimea hărăzită omului nobil şi înţelept. Este puternic întrucât şi-a păstrat forţa care i-a fost hărăzită, fiind de neîntrecut şi de neînvins. Mai degrabă ai putea scufunda în apă un burduf plin cu aer decât să-l poţi sili pe un om înţelept, oricare ar fi el, să facă un lucru împotriva voinţei sale. Căci sufletul pe care raţiunea dreaptă l-a întărit prin învăţături solide nu se predă şi e de neînvins.
Fotografia de pe copertă: bust grecesc din marmură albă al filozofului stoic Zenon din Kition (sf. sec. I î.Hr.–înc. sec. I d.Hr.; colecţia Farnese a Muzeului Naţional de Arheologie din Napoli)