Singura modalitate de a fi efectiv cosmopoliți constă în promovarea universalismului emancipării pornind de la propria comunitate națională concretă, pornind, deci, de la propria înrădăcinare comunitară. Cosmopolitismul capitalist aspiră să dizolve statele naționale ca bastioane ale suveranității economice, dar și ca fortărețe ale identităților colective, ca legături comunitare și cetățenești. În locul statelor naționale promite, în abstract, realitatea mai mare și mai atrăgătoare a unei unice patrii care ar fi lumea și, în mod concret, transformă orice individ monadă în patrie de sine stătătoare, în univers solipsist fără legături. În asta constă legătura inextricabilă dintre cosmopolitism și individualism. Diego Fusaro
Avem în faţă un manifest: chemarea la luptă a naţiunilor politice europene, în numele unui suveranism socialist. Prin tradiţiile sale şi prin capacităţile sale strategice, această mişcare poate reporni războiul pierdut în 1989. Conform lui Diego Fusaro, acesta este anul înfrângerii atât pentru instituțiile burgheze, cât şi pentru organizaţiile proletariatului. În anul „marilor speranţe”, s-au prăbuşit statele naţionale ca loc al înfruntărilor, al dezbaterilor şi uneori al acordurilor de clasă ce animau viața politică în progresele și regresele unor măsuri democratice şi sociale. Eseistul italian foloseşte două voci: una conservatoare, a burgheziei decăzute, şi o alta socială, a proletariatului trădat. În cele mai bune momente strategice ale lor, cele două clase au reuşit să se unească în faţa pericolului comun. Claudiu Gaiu
Ordinea lumii, care până în 1989 era duală și divizată ermetic, odată cu căderea Zidului Berlinului, s-a dispus rapid în formă unipolară și unitară. Lumii monopolare îi corespunde tot mai marcant o gândire monopolară care o sanctifică pe cea dintâi și, în același timp, sancționează, defăimează, înjunghie și persecută orice tentativă de a gândi altfel. Urmează, more geometrico, dictatura vorbirii unice și a imaginii unice, adică a discursului Stăpânului și a imaginii lumii ca piață planetară în care curg nelimitat mărfuri și persoane devenite marfă. Din 1989, de când Statul hegemonic este doar unul (id est monarhia talasocratică a dolarului), se asistă la anihilarea metodică a tot ceea ce, atât la nivel simbolic, cât și real, nu este afin cu noua ordine de clasă mondializată (de la familie la lumea muncii, de la drepturi la culturi).
Diego Fusaro
