În volumul sau autobiografic, Mark Twain se prezintă cititorului într-o lumina inedită. Într-o proză spumoasă, plină de ironie și autoironie, scriitorul american povestește cu naturalețe evenimente stânjenitoare ori neobișnuite din propria copilărie și tinerețe, își admite neajunsurile și defectele, zugrăvește caracterul pitoresc al locuitorilor din zonele rurale americane.
Mark Twain se dezvăluie atât că om de lume și prieten, cât și că soț și tată iubitor, iar pasajele din jurnalul fiicei sale favorite, pe care autorul le include în volumul de față, sunt mărturii prețioase și emoționante despre viață intimă a unui autor american legendar. În Capitole din autobiografia mea strălucește mai puțîn scriitorul Twain și se conturează mai mult omul Twain, care nu și-a pierdut niciodată latura ludică, ba chiar a îmbrățișat-o, transformând-o în vocație.
„Pisicile mele se mai aseamănă cu ființele umane și într-un alt fel: când Cenușă începe să facă paradă cu sentimentele sale prefăcute, celelalte din gașcă se iau după ea, că să fie și ele în rând cu lumea. La fel fac și oamenii care se tem să nu rămână în afară grupului; oricare ar fi modă, ei se conformează, fie că le place acea modă, fie că nu, pentru că le lipsește curajul de a o ignoră și de a-și croi propriul drum. Tuturor le-ar plăcea să îmbrace haine largi și confortabile, colorate și spectaculoase, și așa au și făcut până acum un secol, când un rege sau un alt măgar cu influență a introdus nuanțele sobre, disconfortul și urâțenia în îmbrăcămintea masculină. Publicul docil a capitulat în față acestui afront; în consecință, încă ne aflăm în această odioasă captivitate și probabil că tot aici vom rămâne pentru mult timp.”
„În ceea ce privește imitația slugarnică, omul întrece maimuță de fiecare dată. Omul de rând este lipsit de opinii independente. Nu e interesat să născocească o părere proprie, prin analiză și reflecție, ci e doar nerăbdător să afle ce părere are vecinul sau și să o adopte cu slugărnicie.”
„Mama a avut destul de multă bătaie de cap cu mine, dar cred că i-a plăcut. Fratele meu, Henry, nu-i făcea nicio problema. El era mai mic cu doi ani decât mine și cred că monotonia neîntreruptă a bunătății, sincerității și supunerii sale ar fi fost un calvar pentru ea, dacă nu aș fi asigurat eu diversitatea, trăgând spre cealaltă direcție. Eram un tonic prețios pentru ea.”
„Am fost întotdeauna un om distrat. M-am născut așa; de aceea, comiteam constant, aproape fără să-mi dau seama, tot felul de delicte minore care aduceau asupra mea umilințe. Acestea ar fi trebuit să mă umilească, dar nu o făceau, pentru că nu realizăm ce se întâmplă.” (Mark Twain)