Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Controlează-ți timpul, ca să-ți controlezi viața

Controlează-ți timpul, ca să-ți controlezi viața

Brian Tracy
  • 3990 lei
Stoc epuizat

Wishlist

„O carte care îți explică cele zece categorii de timp ale vieții tale de zi cu zi și cum îți poți crește rapid nivelul de productivitate și de echilibru în fi ecare segment al acesteia.” (Allan Pease)

Ai multe de făcut și prea puțin timp. Până și cea mai bogată și mai de succes persoană din lume are la dispoziție aceleași 24 de ore pe care le ai și tu. Însă diferența dintre oamenii de succes și cei care nu au parte de reușite este aceea că primii, chiar dacă uneori au un potențial mai scăzut și mai puține oportunități, își folosesc timpul mai bine și mai efi cient. Brian Tracy, autorul celui mai bine vândut program de dezvoltare personală din lume, Psihologia succesului, îți prezintă o abordare ingenioasă privind managementul timpului care te va ajuta să îți atingi scopurile mai repede, dar și să îți faci mai mult timp pentru cei dragi. Trebuie doar să descoperi care sunt cele zece categorii de timp pe baza cărora funcționezi și cum să acționezi în cadrul fi ecăreia pentru a-ți exploata potențialul la maximum. Viața ta se va schimba pentru totdeauna!

BRIAN TRACY, lider marcant la nivel internațional în ce privește domenii ca succe sul și împlinirea personală, este președinte și director executiv al Brian Tracy International, o companie specializată în training și dezvoltarea oamenilor și a organizațiilor. Este autorul a peste 70 de cărți traduse în zeci de limbi. A scris și produs peste 300 de programe de învățare video și audio, inclusiv bestsellerul internațional Psihologia succesului, tradus în 28 de limbi. Susține discursuri pe tema dezvoltării personale și profesionale pentru publicul larg și pentru unele dintre cele mai mari corporații din SUA.

  • Autor: Brian Tracy
  • Editura LITERA
  • ISBN: 9786063328497
  • Număr pagini: 176
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2018

Etichete: Alexandria Librării, Controlează-ți timpul, ca să-ți controlezi viața, Brian Tracy, Editura Litera

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Tânguirea morţilor. Psihologia după Cartea Roşie a lui J
Bucuria ordinii

Bucuria ordinii

Marie Kondo


3900 lei

Comunicarea cu oamenii dificili

Comunicarea cu oamenii dificili

Roberta Cava


3700 lei

Mindfulness urban

Mindfulness urban

Gaspar Gyorgy


6000 lei

Succesul în viaţă - ediție revizuită

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.