Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Mindfulness urban

Mindfulness urban

Gaspar Gyorgy
  • 6000 lei
În stoc

Wishlist

Gáspár György este psiholog clinician. Din 2009, este președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și, din 2011, este cofondator al conceptului Pagina de Psihologie. Este autorul bestsellerurilor Copilul invizibil (Editura Curtea Veche Publishing, 2016) și Revoluția iubirii: o altfel de poveste despre atașament și relații (Editura Povești de Păpădie, 2017). De mai bine de un deceniu își canalizează energia către cultivarea sănătății relaționale și, din 2013, a inițiat programul național #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia. 

Suntem oameni, deci cu toții avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Mindfulness urban te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei. Mesajul autorului este cât se poate de clar: starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară. 

Scrisă pentru toți cei care cunosc gustul amar al unei inimi strivite, cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.

GÁSPÁR GYÖRGY este custode de povești de viață şi „reparator“ de relații, cu o experiență de 12 ani în psihologia clinică şi psihoterapia de cuplu şi familie.

Este cofondator al platformei paginadepsihologie.ro şi inițiator al programului național #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.



Etichete: Alexandria Librării, Mindfulness urban, Gaspar Gyorgy, Editura Curtea Veche, Biblioterapia

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Puterea subconștientului

Puterea subconștientului

Joseph Murphy


2990 lei

Apa a dispărut, luna a dispărut
Arta de a trăi fericit

Arta de a trăi fericit

Donald Robertson


2990 lei

Nevroza la copil. Opere Esenţiale, vol. 8
Practica psihoterapiei. Opere Complete, vol. 16
Controlează-ți timpul, ca să-ți controlezi viața
Copilul invizibil - Ediție aniversară

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.