„Bodhidharma, strămoșul Budismului Zen, a venit în China, din India, în timpul Dinastiilor de Nord și Sud și a propovăduit gândirea și filosofia budistă. Inițial, budismul a întâmpinat rezistență, dar ulterior s a dezvoltat și a înflorit, fiind transmis din generație în generație, fără întrerupere. În a doua jumătate a Dinastiei Tang, Budismul Zen reprezenta deja o școală importantă de gândire. Înțelepciunea desăvârșită a maeștrilor Zen, precum și efortul lor necontenit de a lungul generațiilor au determinat longevitatea Budismului Zen. De a lungul evoluției sale, Budismul Zen a integrat în cadrul filosofiei sale elemente de confucianism și daoism, specifice culturii chineze tradiționale, devenind, în cele din urmă, un sistem de gândire unic, ieșit din comun, cu trăsături chinezești, câștigând inimile a mii și mii de oameni.”
„Budismul Zen este într adevăr o religie, dar gândirea Zen transcende cu mult limitele impuse de un model de gândire religios. Budismul Zen respinge autoritatea patriarhilor, încalcă regulile, respinge ideea încrederii totale acordate doar scripturilor sau practicilor ascetice, promovând totodată ideea că mintea e natura Buddha, axându se asupra sinelui, asupra eliberării acestuia, asupra propriei individualități intrinseci, lucruri care merită cercetare amănunțită.”