„Matt Haig privește condiția umană cu empatie și folosește o întreagă paletă de lumini și umbre ca să-și construiască poveștile uluitoare.“ Neil Gaiman
Gânduri despre speranță, supraviețuire și miracolele vieții de zi cu zi.
În întuneric, chiar și cele mai mici raze de speranță ne pot conduce acasă. Iată o carte despre lucrurile care ne pot aduce mai aproape de noi înșine și despre frumusețea răpitoare a unei vieți obișnuite.
„Matt Haig folosește cuvintele ca pe un desfăcător de conserve. Noi suntem conserva.“ Jeanette Winterson
„Eu pur și simplu iubesc cărțile acestui om.“ Jodi Picoult
O carte pentru oricine caută speranță, calea spre o viață mai bună sau doar un dram de încurajare.
Cartea alinării e pluta de salvare a lui Matt Haig: o colecție de note, liste, povești scrise de-a lungul anilor, cu scopul de a-i reaminti sinelui din viitor că lucrurile nu sunt mereu așa cum par. Surse literare sau filozofice din întreaga lume, istorie, știință, multe experiențe personale sau povești inspiraționale – toate amestecate cu căldura și calmul scriitorului care ne reamintește mereu că e bine să încetinim și să apreciem frumusețea și hazardul existenței noastre.
Iată cartea de care să te apuci atunci când ai nevoie de înțelepciunea unui prieten, de alinarea unei îmbrățișări sau de reamintirea faptului că speranța izvorăște din locurile cele mai neobișnuite.