Amir, prosper negustor din Marocul anilor ’50, pleacă într-o călătorie lungă. Abia ajuns la Dakar, urmând cutuma islamică, o alege pe Nabou pentru o „căsătorie de plăcere“, dar se trezește îndrăgostit și începe o altă viață cu aceasta a doua soție, trăită în paralel cu existenta de familie… Destinele se amestecă, așa cum se amestecă albul și negrul, frumosul și urâtul, binele și răul, iubirea și ura. La fel, credințele, tabuurile, convingerile, prejudecățile.
Scriind povestea a două generații într-un roman care are parfumul tare al mirodeniilor, Tahar ben Jelloun privește de aproape dragostea, fericirea, istoria.
„O carte șoc, violentă, această neliniște venită dintr-o identitate dublă, când destinul îți e scris de culoarea pielii, care duce la o poftă viscerală de a-și regăsi rădăcinile. Un roman extraordinar.” (Livre de lire)
Fragment din roman:
"Dimineața devreme ajunseră la Ndar, numit și Saint-Louis, primul oraș întemeiat de curopeni în Africa Occidentală. Cerul era alb și aerul, umed, ceca ce îl făcu pe Karim să spună: „Parcă suntem în hammam." Amir îi explică diferența de climă dintre cele două țări. Devenise un bun cunoscător al civilizației africane. Îi spuse: „Ne apropiem de capitală Dakar. Aici suntem la gura de vărsare a fluviului Senegal. Privește vegetația și toate minunățiile create de apă. Sunt arbori acvatici, nu fac fructe, doar mărginesc fluviul și oferă umbră călătorului." Caravanierul, mulțumit că-i adusese până aici, deveni dintr-odată guraliv. Nu mai contenea să vorbească despre frumusețile țării, despre amabilitatea oamenitor și, mai ales, despre disponibilitatea femeilor. Ca un veritabil ghid, povestea istoria orașului, insistând asupra comerțului înfloritor cu aur și cu fildeș. Amir îl intrerupsc amintindu-i că tot în acest oraș veneau negustorii după sclavi. Celălalt adaugă că tot de aici un aviator francez decolase cu un mic avion și ajunsese hăt departe! Atras de povestea acestui bărbat, Karim îl întreba unde era el acum, ce realizase. Tatăl său îi promise că se va interesa. Deocamdată, hotarâra să-și lase bagajele și să se curețe puțin. În apropiere era un lac micuț în care se scăldau cu mare zarvă niște copii. Amir își făcu ablutiunile, se întoarse în direcția Meccai și se ruga, mulțumindu-i Domnului că le ingaduise, lui și fiului sau, să ajungă cu bine în acest loc magic, cu vechi construcți coloniale. Peste noapte, caravanierul i1 trezi pe Amir ca să-i spună: „Mermoz... aviatorul... Mermoz îl chema, îmi aduc arninte, a ajuns tocmai în Merika, în Lamerik..."
Petrecură două zile și două nopți la Ndar, apoi, de cu zori, își continuară drumul spre Dakar. Călătoria dura o zi și o parte din noapte. Amir aștepta răsăritul soarelui ca să intre în Dakar, oraș care, cu bulevardele sale bine croite și cu clădirile moderne, îi amintea de Casablanca. Caravanierul era agitat. Amir plăti ce-i datora și îi spuse: „Caută-ne peste două luni. Nu vom fi departe de Moh."