Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Lumină cernută. Cealaltă viaţă a Catherinei M.

Lumină cernută. Cealaltă viaţă a Catherinei M.

Lumină cernută ne prezintă “cealaltă viaţă” a lui Catherine Millet: după ce a renunţat la orgii, dar tot mai călca strâmb din când în când, autoarea descoperă că soţul ei – care era la curent cu toate aceste infidelităţi – o înşela la rândul lui. În mod surprinzător, descoperirea îi bulversează complet viaţa, iar suferinţa şi gelozia se insinuează morbid şi torturant.“În tabloul vast al literaturii contemporane, Catherine Millet face parte din categoria marilor scriitori care ştiu să zugrăvească sufletul uman. Iar prin suflet uman înţelegem, desigur, acel atelier invizibil unde ni se cristalizează gândurile, comportamentele, sentimentele, emoţiile, dar şi unde se distilează în secret toate dorinţele, angoasele şi suferinţele noastre.Carte dureroasă şi sufocantă, bulversantă şi pasionantă în egală măsură, Lumină cernută nu este versantul întunecat al Vieţii sexuale a lui Catherine M. Este prelungirea ei, una neaşteptată pentru cititor, dar, după câte se pare, obligatorie pentru autoare.”Le Monde“Mai mult ca sigur că puritanii, moraliştii şi cei care strică cheful tuturor cor viti această carte ca pe o întărire a ideii de căsnicie clasică şi fidelitate. Mai mult ca sigur că nu acesta este mesajul pe care a vrut să-l lanseze Catherine Millet, dar, pe de altă parte, nu poţi nega nici faptul că atunci când doi parteneri îşi fac de cap, cineva va sfârşi prin a fi rănit. E de-ajuns cât să te facă să te simţi uşurat că eşti un monogam plictisitor – şi britanic, pe deasupra.”The Guardian..


2400 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă