„Uite! Se vede o lumină în față! E hoțul! Haide, acuma-l prindem!"
Anne, Dick, Julian, George și Timmy se reunesc la Vila Kirrin, în vacanța de Crăciun. Aventurile nu se lasă așteptate: cei cinci descoperă o hartă veche care le indică existența unui pasaj secret, iar între timp dispar pagini din studiile unchiului Quentin.
Unde duce pasajul secret? Și cine a furat documentele? Copiii pornesc într-o misiune dificilă, dar George are deja niște suspiciuni.
Enid Mary Blyton (1897 – 1968) a fost o autoare britanică de cărţi pentru copii. Cărţile ei s-au vândut în peste şase sute de milioane de exemplare şi au fost traduse în zeci de limbi. Textele sale au subiecte diverse, de la educaţie şi istorie naturală, la poveşti fantastice şi de mistere sau cu conţinut biblic.
Conform Index Translationum (program sub egida UNESCO), în 2016, Enid Blyton figura pe locul 4 în topul celor mai populari autori din lume, după Shakespeare, dar înaintea lui Hans Christian Andersen şi a Fraţilor Grimm.