Spre deosebire de unele scrieri anterioare marcate de sentimentalism şi melodramă, în Marile speranţe perspectiva lui Charles Dickens asupra universului infantil nu e una edulcorată. Pentru Pip copilaşul sau pentru Pip tânărul, prima înţelegere a lumii e, dacă nu dureroasă, cel puţin supărătoare: personajul descoperă în ochii celorlalţi că e necioplit, că e îmbrăcat sărăcăcios etc. În Marile speranţe stau împreună multe dintre temele specifice secolului al XIX-lea: exotismul social, comportamentele psihice bizare, inocenţa şi generozitatea declasaţilor societăţii, slăbiciunile naturii umane şi capacitatea individului de a-şi modifica fundamental condiţia, hazardul transformat în destin.
„O mare parte din scrierile lui Dickens sunt extrem de realiste, iar în privinţa forţei sale de evocare vizuală, probabil că nu a fost niciodată egalat. Odată ce Dickens a descris ceva, imaginea îţi rămâne în minte pentru întreaga viaţă.” (George Orwell)