„Că pentru a acredita mitul romantic al efemeridelor de geniu, Charlotte Bronte (1816-1855) a creat în scurtul răstimp al vieții o opera remarcabilă. Titlurile ei se succed, cu anxioasă precipitare, la intervale scurte (Jane Eyre, 1847; Shirley, 1849; Vilette, 1853, The Professor, postum, 1857), că tot atâtea încercări de a exorciza un prea timpuriu deznodământ sau, măcar, de a-i suspendă, vremelnic, iminentă.
În Jane Eyre, această tensiune tragică pare să afle un răgaz prielnic care îngăduie sinteză fericită a tradiției prozei de analiză, inaugurată în Anglia de Jane Austen, cu fastul crepuscular al romantismului "gotic" și cu spiritul necruțător de observație realistă al romanului epocii victoriene, aflată atunci, la începuturile ei.” (Cornel Mihai Ionescu)