Chris Simion - Mercurian

Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într-o zi, Zmeul i-a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i-a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde". Floarea Soarelui s-a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S-a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într-o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i-o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească-n locul ei... un cactus. Povestea oamenilor cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă.Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te-ntorci, n-ai cum să te opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?". Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare… simţi exact pe unde s-o iei...

CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US este experiența majoră-magică a lui Chris după ce a primit recent diagnosticul de cancer și, în loc să închidă fereastra, a deschis-o larg. Albumul a început ca o joacă între ea și Cătălina, devenind pe parcurs un joc între ea și toată lumea. Chris vede paharul plin și când acesta e gol și scoate din orice suferință sensul, latura izbăvitoare. „Am ieșit pe plus, acest diagnostic mi-a reamintit ce e esențial. Am primit această «boală» ca pe un dar. Nu ca pe o nenorocire. Și am simțit neîncetat că Dumnezeu e cu mine.”..

Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii... tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era... nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna. „Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim. Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit."..

"«Dicționarul de optimisme» l-am scris cât am stat la Sibiel împreună cu Tiberiu, soțul meu, în perioada de lock down, când am simțit că «universul» ne-a tras frâna de mâna și ne-a trecut pe modul «avion». Și ce să fac la înălțime și fără semnal? Am început să mă joc. Optimismul este o opțiune. Nu m-am născut optimistă. Am devenit. Am învățat de una singură că dacă aleg întunericul s-ar putea să nu mai ajung niciodată la lumină. Dar dacă aleg lumina...poate am șansa să mă bucur de ea. Încearcă și tu. E un exercițiu bun pentru suflet." – Chris SimionDĂRUIEŞTE PENTRU A EXISTA MAI DEPARTE.Dicționarul de optimisme este cadoul perfect pentru acest sfârşit de an 2020.... pentru că:- este primul dicționar/ agendă în care fiecare dintre noi poate inventa cuvinte și fraze dragi sufletului său- este un suflu de optimism, încredere și bunătate pentru oricine îl citește/ foloseşte- este sigurul dicționar/ agendă care spune lucrurilor pe nume fără a se ascunde după motto-uri sau experiențe de viață false."Când ți se pare că nu mai poți, doar ți se pare.Poți mult mai mult.Păstrează-ți lacrimile pentru momentele de fericire.În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos." – Chris Simion..

„Oamenii nu au încredere decât în clișee. Sau majoritatea dintre ei. Clișeele sunt tipare sigure, mențin confortul. Oceanul fără valuri nu reprezintă niciodată un pericol. Cu cât faci valuri mai mari, cu atât strici liniștea celor care vor să moțăie. Dar eu nu mi-am propus să-mi trăiesc viața ca la sanatoriu. Am de gând să fac gălăgie. Așa că dacă nu vă place, sunteți liberi să vă puneți vată în urechi." – fragment din Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, prima carte din Imperativele adolescenței „În afară de moarte, nicio cicatrice nu este de netrăit cu ea. Trăiesc oameni mutilați. Și nu întotdeauna este din cauza lor. Uneori așa e viața. În dragostea aia unică, atunci când nu-ți mai aparții, riscul e maxim. În dragostea aceea unică, în orice moment amputarea este posibilă. Și nu există protecție. Dacă vrei să nu suferi, nu trăiești cu adevărat." – fragment din Dogmatica fericirii, a doua carte din Imperativele adolescenței „Pe cruce scrie anul nașterii și anul morții. Nu scrie nici data primei angajări, nici data primului imobil achiziționat, nici data când ți-ai luat prima mașină sau data când te-ai îndrăgostit prima dată. Nașterea – moartea, ce e între se întipărește în suflet și cu ele pleci mai departe în taină." – fragment din Disperarea de a fi, a treia carte din Imperativele adolescenței Volumul Imperativele adolescenței reunește primele trei cărți ale lui Chris Simion, scrise în perioada liceului, 1994–1996...

„Un pui de Cioran în fustă lungă și neagră." - George Pruteanu„Chris, Copilul‑Poet, și‑a clădit o Persoană cu ferestre mari, deschise larg, Luminate. Zic să privim atent. Sigur învățăm ceva sau reînvățăm, ceea ce ar fi chiar mai mult." - Marcel Iureș„Citindu‑ți cartea, am tras și eu o concluzie: Vrei să fii fericit? Dacă ești pregătit să suferi, iubește! Chris Simion… nu ești cumva o reîncarnare a mea?" - Florian Pittiș„O scriitoare cu un talent extraordinar și un artist cu o propunere regizorală originală, profundă, neobișnuită. Un om conectat la univers, un om al unei Ere care ar putea începe!" - Cătălina Buzoianu„Sunt convins că din tristețe s‑a născut o mare scriitoare, un important regizor. O parte din sufletul meu de tătic‑prieten îi aparține încă de pe vremea adolescenței ei. Te sărut, Chris, cu dragoste!" - George MihăițăÎn teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă.Este absolventă a două facultăți din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" București (secția teatrologie în 1999 și secția regie teatru în 2004).Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi consumă poveştile. Printre spectacolele care au consacrat-o, se numără: Domnul Ibrahim și florile din Coran, Oscar și Tanti Roz, Maitreyi, Mecanica inimii, Hoții de frumusețe, Dragostea durează 3 ani, Ce ne spunem când nu ne vorbim, Hell, Studii despre iubire, 7 blesteme, Scaunele și multe altele. Printre actorii cu care colaborează, se numără Maia Morgenstern, Oana Pellea, Marian Râlea, Florin Zamfirescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Cristi Iacob și mulți alții.În 1999, împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner a înființat unul dintre primele teatre independente din România, Fundația Compania de Teatru D’AYA. Cu această companie de teatru a reprezentat România în multe festivaluri de teatru din lume și a obținut premii care îi certifică munca și experiența și pe plan internațional.Pe lângă mișcarea independentă de teatru pe care o susține cu încăpățânare și dăruire de 17 ani, Chris Simion colaborează ca regizor și cu teatre de stat, precum Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Național din Iași, Teatrul de Stat din Oradea sau Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoșani.Din 2007 este inițiatoarea Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.Chris Simion are 9 cărți publicate, ultimele două romane ale sale, Ce ne spunem când nu ne vorbim (2010) și 40 de zile (2015), fiind bestselleruri.Prima carte i-a fost publicată în 1994, când autoarea avea 16 ani, iar a doua carte i-a apărut peste un an.În 2009 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România.Din 2015 este ambasadorul proiectului Chris Simion Theatre & More.Chris Simion Theatre & More este instrumentul prin care regizoarea își propune să realizeze cel puțin o dată pe an un spectacol inovator și exclusiv cu tineri pe care dorește să-i promoveze, mergând pe principiul că „nu notorietatea convinge, ci performanța"...

„Un pui de Cioran în fustă lungă și neagră." - George Pruteanu„Chris, Copilul‑Poet, și‑a clădit o Persoană cu ferestre mari, deschise larg, Luminate. Zic să privim atent. Sigur învățăm ceva sau reînvățăm, ceea ce ar fi chiar mai mult." - Marcel Iureș„Citindu‑ți cartea, am tras și eu o concluzie: Vrei să fii fericit? Dacă ești pregătit să suferi, iubește! Chris Simion… nu ești cumva o reîncarnare a mea?" - Florian Pittiș„O scriitoare cu un talent extraordinar și un artist cu o propunere regizorală originală, profundă, neobișnuită. Un om conectat la univers, un om al unei Ere care ar putea începe!" - Cătălina Buzoianu„Sunt convins că din tristețe s‑a născut o mare scriitoare, un important regizor. O parte din sufletul meu de tătic‑prieten îi aparține încă de pe vremea adolescenței ei. Te sărut, Chris, cu dragoste!" - George Mihăiță..