Christopher Hitchens

Christopher Hitchens, scriitorul, criticul literar, eseistul, jurnalistul american de origine britanică, ateul zgomotos și polemistul de stânga care a tulburat, cu fiecare apariție, scena dezbaterilor de presă și de televiziune, își concepe, în acest volum, ultimul discurs.Confruntat cu diagnosticul irevocabil de cancer esofagian, autorul nu va pune deoparte instrumentele discursului argumentativ. Prea lucid ca să rămână multă vreme pe tărâmul iluziilor de vindecare, deși nu refuză nici un tratament – fie el și experimental –, prea onest și egal cu sine pentru o convertire religioasă grăbită și – în viziunea sa – oportunistă, de ultim moment, scriitorul pare să rămână cu o ultimă soluție: acceptarea mortalității.Dar n-o va face, pentru că nu aceasta este miza sa. Hitchens nu accepta nimic, înainte de a cunoaște.  Înțelegerea mortalității pe care boala, grăbindu-i ritmul, o apropie ochiului analitic, înseamnă, în viziunea intelectualului Hitchens, a trăi până la capăt.  ..

În 2007, Christopher Hitchens, Richard Dawkins, Sam Harris și Daniel Dennett au avut o discuție extrem de importantă în biblioteca lui Hitchens, înregistrarea video a acestei conversații devenind virală și inaugurând epoca modernă a ateismului.aÎn zorii noii mișcări ateiste, gânditorii care au devenit cunoscuți sub numele de „Cei Patru Călăreţi”, vestitorii denunțării religiei – Christopher Hitchens, Richard Dawkins, Sam Harris și Daniel Dennet – s-au întâlnit la un cocktail. Ceea ce a urmat a fost un schimb de idei riguros, inovator și palpitant, care a fost vizionat de milioane de ori de când a fost postat pe YouTube. Iată o cercetare intelectuală în cea mai pură formă: antrenantă, amuzantă și imprevizibilă, sinceră și introspectivă, amintindu-ne cât de variate și de pline de culoare sunt fi rele ateismului modern.Aceasta este transcrierea conversației, publicată pentru prima dată, îmbogățită cu materiale de la participanții încă în viață: Dawkins, Harris și Dennett. Noile eseuri, cu o introducere de Stephen Fry, marchează evoluția gândirii celor patru protagonişti și subliniază aspectele în mod special importante ale acestei conversații epice.Fiecare dintre ei se confruntă cu fundamentalele întrebări ale existenței umane, în timp ce îi provoacă pe ceilalți să își prezinte poziția cu privire la Dumnezeu și la religie, la critică culturală, la spiritualitate, la dezbaterile cu oameni de alte credințe și la componentele unei vieți cu adevărat etice.La prima vedere, australianul Terence Tao pare un om normal care predă matematica la University of California, Los Angeles. Dar nu este nici pe departe o persoană obișnuită. Conform Institutului Davidson din SUA, el are un IQ de 230, cel mai mare înregistrat vreodată. Cu alte cuvinte, Terence este cel mai deștept om din lume.Coeficientul mediu de inteligență se situează în jurul valorii de 100. Dincolo de 100 începe țara oamenilor deștepți, oameni care nu numai că știu mai multe, dar VOR SĂ AFLE mai multe. Oameni care își pun ÎNTREBĂRI despre lumea din care fac parte – despre IUBIRE și SEX, despre PRIETENIE și NEVOIA DE CEILALȚI, despre ISTORIE, ȘTIINȚĂ și SOCIETATE, despre CINE SUNTEM și ce ne face cu adevărat OAMENI – liberi, plini de umor, lipsiți de prejudecăți.Tuturor celor chinuiți de astfel de întrebări le oferim colecția IQ230. Psihologia, filosofia și sociologia vorbesc pe înțelesul tuturor, așteptând un singur lucru: să punem întrebările.....

Cartea de față nu este o lectură facilă. Dimpotrivă, șochează la fiecare pagină, încercând să ne scoată din conformismul călduț în care ne-am instalat și să ne facă să gândim. La fel ca Bertrand Russell în eseul De ce nu sunt creștin (1927), Hitchens încearcă să demonstreze că religia este o invenție umană, un efect al fricii noastre de moarte și de neant.Autorul vânează contradicțiile „cărților sfinte“, indiferent că aparțin creștinismului, islamului sau iudaismului. Hitchens îmbină argumente științifice și citate din marii filosofi cu descrierea unor evenimente sociale și politice sau chiar cu anecdote savuroase. Inteligența argumentației și stilul plin de vervă, chiar virulent pe alocuri, au transformat cartea într-unul dintre „textele canonice“ ale ateismului contemporan.„Mai întâi în Londra, apoi în New York și Washington, Hitchens a devenit o personalitate marcantă. El scrie cu strălucire și sensibilitate, dar și cu o furie reală.” (The New York Times)„Stilul lui Hitchens este științific (îi citează pe Dawkins, Shakespeare, George Eliot), dar în același timp ușor de înțeles pentru cititorul obișnuit. Este amuzant, dar și răutăcios, vânează absurditățile „miracolelor“ Bibliei, numindu-i „bufoni“ pe toți cei care nu sunt de acord cu el.” (The Associated Press)..