Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Christopher Lasch

Christopher Lasch

Christopher Lasch (1932-1994) este unul dintre cei mai importanţi istorici şi critici sociali americani. A predat istoria în diverse universităţi din Statele Unite şi, conform mărturiei studenţilor săi, considera reflecțiile sale ca fiind opera „unui moralist public”. Originar din America profundă, din Midwest, dintr-o familie de intelectuali cu înclinaţii liberale, odată ajuns pe băncile universităţii, resimte influenţa teologului protestant Reinhold Niebuhr, prin intermediul căruia descoperă tradiţiile populismului american de secol XIX. Analizele sale sociopolitice folosesc metodele şi teoriile unor gânditori ca Freud, Marx şi Adorno. Dificil de poziţionat în tabloul politic transatlantic, e catalogat de unii critici ca părintele a ceea ce s-ar putea numi Alt-Left, o stângă americană radicală şi populară.

Cu Revolta elitelor, Editura Alexandria Publishing House deschide seria de autor dedicată lui Christopher Lasch, din care mai fac parte Cultura narcisismului şi Refugiu într-o lume fără suflet.


? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă