Ciprian Măceşaru

Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 ne dezvaluie un scriitor fara armura; pentru Ciprian Macesaru, scrisul nu este un exercitiu estetic, ci face parte din algoritmul fiziologic. Diaristul nu scrie pentru a se antrena, ci pentru se convinge ca respira. In Jurnalul sau, Macesaru se contempla, dar merge si mai departe, si dincolo de sine, recuperand ambitiile metafizice ale literaturii. In afara rezervatiei culturale in care traieste, scriitorul isi dezvaluie si emotiile cotidiene: acelea ale unui intelectual care impinge constiinta artei sale pana la exasperarea invecinata cu abisul disperarii.„Tot slefuindu-si fiinta la trepidatiile estetismului si proiectandu-si in cinematograful interior geografii si referinte culturale cand fabuloase, cand notate cu acribie narcisiaca, personajul jurnalului ajunge sa se invecineze simultan cu diarismul lui Radu Petrescu si Adrian Marino, ceea ce constituie o polaritate paradoxala, dar care asigura pitorescul acestui spectacol. De altfel, atunci cand da verdicte muzicale dovedeste afinitati cu sensibilitatea lui Mihail Sebastian sau Mihai Radulescu. Placerea initiativelor culturale in care Ciprian Macesaru este un factor eminamente coagulant il apropie de criterionismul lui Petru Comarnescu, iar dezinvoltura cu care trece de la numele mari ale clasicismului pana la cel mai nou poet debutant il invecineaza cu nonsalanta stralucitoare a lui N. Steinhardt, singurul nostru eseist care putea ajunge intr‑o singura fraza de la Cervantes la Orson Welles, pana la Mariana Marin, fara sa irite pe nimeni.“ (Dan C. Mihailescu)..

Cum ar fi ca într-o bună dimineaţă să vă treziţi că v-au crescut antene, că aveţi un abdomen cafeniu şi trei perechi de picioare… de gândac?Ar fi… SUPER!Aşa a crezut şi Andrei. Dar cum au reacţionat părinţii când în loc de băieţelul lor drag au dat cu ochii de creatura ciudată care avea chiar vocea lui?Ce plan a ticluit vecina cea curioasă şi suspicioasă?Ce au făcut colegii şi profesorul de matematică atunci când de sub păturã a ieșit elevul-gândac?Şi până la urmă a reuşit să o impresioneze cu noua lui înfăţişare pe Raluca, pistruiata blondă pe care o plăcea atât de mult?..

CM: Trăiam cu trei sute de ceausesti în cap, în buzunare, nimeni nu părea în stare să-i măture din viaţa mea. O armată de ceausesti liliputani mărsăluia zilnic prin mine, mă cucerea, redutele cădeau una după alta...VT: Am stat o dată si la Vila Lac 2. Pe coridoare, noaptea, umblau tiptil ceausestii liliputani, ca o armată de gângănii belicoase.....

Când, odată sorbiţi de fluxul demenţial al oraşului, vă veţi ciocni de mersul enervant de încet al unui zdrahon cu părul alb, păşind agale, boiereşte pe lângă pereţi, să ştiţi că-i foarte posibil ca eu să fiu acela. Ca să fiţi siguri de asta, plasaţi fulgerător îndemnul Hai, tataie, hai mai repede. Dacă veţi auzi răspunsul mulcom Poftiţi, luaţi-o dumneavoastră înainte, că eu nu mai am unde să mă grăbesc, atunci nu mai e loc de îndoială: eu sunt ăla.“ (Dan C. MIHĂILESCU)„Nerăbdători, sărim peste etape, le ardem, neglijăm esenţele, facem afirmaţii categorice şi încercăm să realizăm lucruri fără a le cunoaşte natura intimă. Cam aici suntem, într-o grabă păguboasă, mereu îmbătaţi de virtuţi mai mult afirmate decât dovedite, superficiali şi, în acelaşi timp, mereu nemulţumiţi de condiţia noastră. Zidim în pereţii ce se tot dărâmă o parte a sufletului nostru. Ne aruncăm cu capul înainte, gata să cucerim ceea ce alţii au cucerit după sute de ani de statornicie.“ (Ciprian MĂCEŞARU),,Cu cât creşte viteza, cu atât creşte vidul lăuntric. Din cât eşti mai la zi şi mai departe de tradiţie, dintr-atât se amplifică dezrădăcinarea, dezorientarea, deznădejdea. Din cât te vrei mai socializat şi te consideri incapabil (sau oripilat) de singurătate, dintr-atât eşti mai pustiit, mai singur, copleşit de senzaţia de inutilitate: a ta, a celorlalţi, a lumii. Pe măsură ce te îngreunezi cu tot mai multe accesorii, fleacuri şi capricii, te îndepărtezi de simplitate, autenticitate şi puritate. Devii tot mai artificial, mai înstrăinat de sine, mai dezarticulat. Şi eşti tot mai departe de bucuriile fireşti, de naturaleţe, de împăcarea interioară.“ (Dan C. MIHĂILESCU)„Mă întreb dacă s-ar putea scrie o istorie culturală a răbdării. S-au publicat cărţi cu teme dintre cele mai bizare, aşa că nu văd de ce nu s-ar putea scrie şi despre un lucru atât de important cum e răbdarea, una dintre marile virtuţi, importantă atât în rândul religiilor, cât şi în filozofia generală de viaţă.“ (Ciprian MĂCEŞARU)..