Dicţionarul latin prezintă lapidar: „clīnāmen, minis n. înclinaţie“. Sub această definiţie exiguă se ascunde o întreagă istorie, termenul fiind unul dintre cele mai importante concepte ale filozofiei, apărut în atomismului lui Epicur şi preluat de filozoful şi poetul latin Lucreţiu în poemul său De rerum natura. El semnifică acea abatere accidentală în mişcarea atomilor, care face posibilă combinarea lor în nesfârşite chipuri şi duce la infinita diversitate a lumii.Despre un accident e vorba şi în cartea de faţă, adevărat thriller al unei descoperiri, anume descoperirea într-o mânăstire germană, în 1417, de către secretarul pontifical Poggio Bracciolini, a unui manuscris vechi de şase sute de ani cuprinzând chiar poemul lui Lucreţiu, socotit pierdut pentru totdeauna. Dat la copiat şi răspândit imediat în cercul umaniştilor vremii, De rerum natura a reprezentat tocmai acea abatere în preocupările lor care a făcut cu putinţă Renaşterea. Începând cu copia manuscrisului făcută de mâna lui Machiavelli, continuând cu exemplarul tipărit purtând comentariile marginale al lui Montaigne, cu filozofia lui Giordano Bruno inspirată de lectura poemului sau cu ştiinţa lui Galileo Galilei, până la exemplarele aflate în biblioteca unuia dintre cei mai importanţi preşedinţi americani, Thomas Jefferson, ba chiar până la Darwin, Freud sau Einstein, poemul lucreţian a contribuit din plin la modelarea gândirii şi ştiinţei aşa cum le cunoaştem astăzi.
„Cea mai frumoasă şi mai lămuritoare istorie a Renaşterii.“ (Kirkus Reviews)