Codul muncii (Legea nr. 53/2003) este unul dintre cele mai importante acte normative din sistemul unitar al dreptului nostru, pentru motivul ca priveste peste 5 milioane de angajati si sute de mii de angajatori, precum si, indirect, pe membrii de familie ai acestor categorii de persoane. El se aplica atat raporturilor de munca aflate direct sub incidenta sa, cat si celor reglementate prin legi speciale, precum si celor neintemeiate pe un contract de munca, in masura in care normele speciale nu sunt complete, iar aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective. Este cazul, de exemplu, al functionarilor publici, inclusiv al celor cu statut special, magistratilor, demnitarilor (primari, viceprimari etc.).
Pentru a veni in sprijinul celor care utilizeaza in practica lor profesionala Codul muncii (specialisti in resurse umane, experti in legislatia muncii, consilieri juridici, avocati, judecatori etc.), fiecare text al acestuia a fost comentat, avand in vedere doctrina de specialitate, deciziile Curtii Constitutionale, solutiile din practica judiciara, cu precadere ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntate in interesul legii si in dezlegarea unor chestiuni de drept, precum si ale curtilor de apel.
Ne-am referit, totodata, la dispozitiile unor acte normative pe care le-am integrat sau alaturat textelor comentate. In acelasi mod am procedat si cu numeroasele solutii din practica judiciara.
Am elaborat aceasta editie a Codului muncii intr-o maniera extinsa, animati de speranta ca va reprezenta, fara indoiala, un instrument util si practic de lucru si studiu pentru toti cei interesati.