Incercand sa imbunatațim permanent prezenta lucrare, astfel incat aceasta sa constituie un instrument util de lucru pentru practicienii dreptului, dar si pentru cetațenii confruntați cu diferite probleme de aplicare a legislației rutiere, am considerat necesar nu doar sa actualizam si sa comentam (pe scurt) legislația, ci si sa inseram, atunci cand a fost cazul, noi acte normative cu impact in domeniu.
Pentru ediția de fața, am avut in vedere numeroasele modificari aduse recent legislației rutiere, in special prin O.G. nr. 1/2022, care reprezinta cea mai importanta „actualizare” din ultimii ani, prin Legea nr. 107/2022 (schimbare a regimului juridic al contravențiilor) și prin Legea nr. 134/2022 (M. Of. nr. 477 din 13 mai 2022).
Avand in vedere faptul ca, la data de 9 martie 2022, au fost ridicate restricțiile specifice starii de alerta, am eliminat din culegere actele normative și comentariile specifice acestei circumstanțe excepționale, avand speranța ca nu vom mai trece in curand printr-o asemenea situație, pe care niciunul dintre noi nu și-o dorește.
Am pastrat, insa, toate actele normative conexe importante care nu aveau legatura cu starea de alerta, cum ar fi, spre exemplu, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sau Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule si tramvaie, cu normele aferente.
La fel ca in edițiile precedente, se regaseste Ordinul MAI nr. 125/2018 pentru stabilirea modelului de proces-verbal de constatare a contravenției, utilizat in activitatea de control in domeniul circulației pe drumurile publice (intrat in vigoare in ianuarie 2019).
Am pastrat, la final, tabelul care cuprinde o sinteza a aplicarii normelor rutiere in materia constatarii contravențiilor la regimul rutier, tabel care a fost actualizat conform modificarilor de esența aduse prin O.G. nr. 1/2022 și celor aduse prin Legea nr. 134/2022.
Acesta este util atat polițistilor rutieri care sunt chemați sa constate contravențiile, cat si persoanelor sancționate, care pot verifica foarte rapid daca incadrarea juridica facuta de agentul constatator este corecta.
Practic, tabelul cuprinde, in ordine alfabetica, incalcarile normelor, temeiul de drept al sancțiunilor, cuantumul amenzii si eventualele sancțiuni complementare ce urmeaza a fi aplicate – puncte de penalizare, suspendarea dreptului de a conduce, reținerea certificatului de inmatriculare etc. Ultima coloana indica valabilitatea dovezii de circulație in ipoteza aplicarii unei sancțiuni complementare mai grave.