„Evocator subtil de climate sufleteşti şi pictor impresionist al peisajelor străbătute în călătoriile sale, fie că e vorba de cromatica mării şi orăşelelor Normandiei, de pitorescul balcanic al Cavarnei şi al Balcicului, de monumentele Parisului şi ale Egiptului, de Alpii francezi sau de Carpaţii româneşti, Holban nu a compus mari simfonii narative «în căutarea timpului pierdut ». A fost, în schimb, un maestru al «muzicii de cameră» şi al detaliilor semnificative (ca în prozele lui Proust din Les plaisirs et les jours)[...]
Deseori excepţională, proza scurtă a lui Holban e cea mai preţioasă «colecţie de sunete» a neliniştitei, artisticei, prematur întreruptei sale existenţe.” (Paul Cernat)