Cu acest volum deschidem un nou ciclu din scrierile politice ale lui Constantin Argetoianu. Insemnarile Zilnice ale sale acopera o perioada de un deceniu si insumeaza mii de file, care se vor regasi in cele 10 volume. Aceste insemnari cuprind date si evenimente al caror martor ocular a fost si sunt desprinse din cotidian si puse direct pe hartie. Atunci cand o informatie se dovedeste a fi gresita, pe parcurs autorul o corecteaza. Din stiri, mai mult sau mai putin comentate, din conversatii, audiente, vizite se incheaga imaginea vietii politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie sa ne reintalnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patima sau partizanat politic, ori cu piscaturile adresate unor insemnaste personalitati ale timpului sau. Pentru toate aceste minunate naratiuni, dialoguri, portrete, descrieri sa-i multumim marelui scriitor politic al carui spirit bantuie in cautarea crucii pe campurile Sighetului...

In acest al doilea volum al Insemnarilor Zilnice, Constantin Argetoianu ne introduce intr-o sumedenie de subiecte, care de care mai interesante, cum ar fi: problemele Cabinetului Tatarescu - cu formule noi de guvernare si remanieri surprinzatoare -, scandaluri provocate de afacerile oneroase ale reprezentantilor Puterii si Opozitiei, precum si picanterii din culisele Palatului regal. Nu este trecuta cu vedere nici ascensiunea Garzii de Fier si incidentul diplomatic prilejuit de inmormantarea liderilor legionari Mota si Marin. Un loc de seama ocupa si lumea culturala cu portretele lui George Enescu, Lucian Blaga, Martha Bibescu sau George Georgescu.Fara aceasta opera-fluviu a fermecatorului Constantin Argetoianu istoria noastra politica ar fi ramas infinit mai saraca...

- Sunteti pentru toata lumea, domnule ministru, un sceptic. Mai rau chiar: un cinic. - Cinic!... Da. Adica, sincer si nefatarnic. Vezi, lumea pierde usor sensul just al cuvintelor. Se uita ca cinicii in filosofie reprezentau o scoala, o atitudine, o directie. Astazi "cinic" se chiama un om fara rusine.Eu sunt doar un om fara ipocrizie. Nu m-am jenat niciodata sa spun ceea ce gandeam. Asta s-o fi chemand cinism sau scepticism. Dar cum sa nu fiu sceptic, daca de atatea decenii ma invartesc in jurul problemelor si al oamenilor? Cand vad ce e in fundul gandului fiecaruia, ma lecuesc de orice iluzie.Iti repet insa ca nu ma felicit deloc pentru luciditatea mea. A fost o adevarata nefericire, faptul ca n-am putut crede. Un om care se indoieste prea mult, nu nu poate construi prea mult. Le doute! Ce povara! Dar asa am fost invatati noi: sa ne indoim.Eu ii invidiez sincer pe oamenii care sunt siguri in viata. Siguranta lor e un imens noroc. Ei n-au indoieli, ci stiu tot, ei cunosc tot! Ma incanta de exemplu siguranta lui Mihalache. E un fericit. A gasit cheia tuturor problemelor. Eu - nu-i asa? - dibuesc, ma intreb, ma scrutez... De cate ori fac un gest, incerc sa-i cantaresc toate posibiltatile viitoare, toate erorile. Selectie din interviul acordat in iunie 1935 de omul politic Constantin Argetoianu. Gazetarul care i l-a luat, trimis de revista culturala Rampa, este nimeni altul decat Mihail Sebastian, un tanar de 27 de ani care debutase recent in proza, nu inca si in teatru. - Rampa, 1 iulie 1935, pp. 1, 4..

- Va cer scuze, domnule ministru, dar tot ceea ce spuneti despre politica este atat de paradoxal, atat de derutant incat as cuteza sa va pun o intrebare directa: de ce faceti politica?- Dar observ ca d-ta, care esti scriitor, te interesezi mai mult ca mine de politica.- Nu de politica propriu-zis. Mai mult de semnificatiile ei psihologice. Si e drept, m-ar interesa sa stiu - daca n-ar fi o prea grava indiscretie - care sunt ratiunile ce au putut indemna pe un sceptic ca dvs sa se dedice vietii publice.   - Ei, nu e prea greu de spus. Meseria mea dintai a fost diplomatia. Timp de vreo 17 ani, am trait in strainatate, atasat si consilier la diverse legatii la Paris, Roma, Petrograd. Dupa 17 ani mi s-a urat si am venit in tara. Ce vrei sa faca un roman, major, cu oarecare dare de mana, cu facultatile de inteligenta valide?Politica desigur.As putea spune ca intr-un fel cariera mea politica a plecat de la o butada, si inca de la o butada prost inteleasa. Citisem undeva o vorba a lui Carp, care spunea ca pentru a face politica e nevoie sa ai un venit de 30.000 lei. Eu am inteles ca daca ai un asemenea venit, esti obligat sa faci politica si cum venitul meu era mai mare, m-am supus. Eram pe atunci un om bogat, caci eu spre deosebire de multa lume, am inceput bogat si termin sarac. Sunt un prost. ..

Biroul d-lui Argetoian are cateva foarte bune tablouri si cateva rafturi de carti. Le fac ocolul in timp ce gazda mea cerceteaza oarecari hartii in legatura cu Basarabia, prilej pentru a deplasa conversatia pe cu totul alt plan decat al politicii de care am abuzat. De vreme ce suntem intre carti, sa vorbim despre carti. - Nu am autori preferati. Sau, ca sa fiu exact, am avut mai multi autori preferati. Pe rand. Dupa etapele vietii. E un autor pe care il recitesc si astazi cu multa placere, dar oarecum nu cu deplina satisfactie de mine insumi. Ma amuza insa. E Chateaubriand. In special Memoires d'outre-tombe. Imi dau seama cat e de umflat si de farsor, dar e un admirabil talent. Incolo - dar am mai spus-o si n-as vrea sa ma repet cartile mele de capatai sunt colectia Bedeker. Deschid aproape in fiecare seara, inainte de culcare, cate un volum si fac astfel cate un voiaj. Cand intr-o tara, cand intr-alta, cand intr-un oras, cand intr-altul, dupa capriciu. Revad locuri cunoscute sau studiez altele, pe care inca nu le-am vazut. Asa ca mi se intampla sa cunosc foarte bine unele tari, inainte de a le vizita. Dar afara de albumele de calatorie, citesc foarte putin. Eu am iesit din faza intelectuala. Nu mai am interes de carti. Pe vremuri nu numai ca citeam, dar eram si bibliofil. O adevarata patima. Petreceam ceasuri intregi in librarii. Acum nu ma mai intereseaza. Nu stiu de ce. Ar trebui poate sa ma analizez, dar la ce bun? ..

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fi indca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale.Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre. Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mai ramane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra.Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini! Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfiala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva.Constantin ArgetoianuConstantin Argetoianu (1871-1955) a fost un om politic roman, care a detinut functia de cel de-al 41-lea presedinte al Consiliului de Ministri al Romaniei (intre 28 septembrie 1939 si 23 noiembrie 1939). Unic descendent al unei familii boieresti instarite din Oltenia, Argetoianu a dobandit o licenta in drept si un doctorat in medicina la Paris, insa a urmat o cariera in diplomatie, unde a activat pana in 1913, cand a intrat in politica. S-a alaturat initial Partidului Conservator, insa a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, detinand portofoliul ministerial in diferite guverne. Argetoianu a fost ales cu putine intreruperi in Parlament, detinand presedintia Senatului intre 1938 si 1939. Intemeietor alaturi de Alexandru Averescu al Ligii Poporului, i-a revenit ca ministru de justitie in Guvernul Averescu sarcina ingrata de a reprezenta Romania la Tratativele de pace de la Buftea cu Puterile Centrale si de-a semna Tratatul preliminar de pace (1918). In 1920, a fost confruntat din pozitia de ministru de interne cu prima greva generala din istoria Romaniei si cu atentatul lui Max Goldstein asupra Senatului. In anul urmator Argetoianu a declansat represaliile impotriva Partidului Socialist Roman...

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fi indca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin infl uente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale.Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre. Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mai ramane din ele?Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini! Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfi ala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva...

În ce greutate mă aflu eu acum, încercând să-mi descurc amintirile minunatei mele tinereți. Minunată, fiindcă așa mi s-a înfățișat de câte ori mă întorceau gândurile spre dânsa; dar iată că de-abia a început condeiul să-mi alerge pe hârtie și îmi dau seama că minunea era mai mult în mine, și că în afară de mine lucrurile nu se arătau în realitatea lor decât foarte rar sub strălucitele culori cu care le îmbrăcase imaginația mea, biciuită atât prin noutatea senzației cât și prin influențe speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un începător nu se poate libera în momentele formării sale intelectuale. Regăsindu-mă după 20 sau 30 de ani în contact cu aceleași lucruri, am putut să-mi dau seama de toată importanța unghiului de viziune sub care înregistrăm senzațiile, și că pe cele mai amăgitoare și pe cele mai scumpe le-am făurit de multe ori aproape numai noi înșine, în laboratorul conștient sau subconștient al închipuirilor noastre.Nu e om trecut de 50 de ani care să nu ofteze după frumusețea și bunătățile vremurilor din tinerețea lui, dar dacă ar încerca să-și precizeze mai de aproape regretele ce ar mai rămâne din ele? Fiecare din noi, când ne fură gândul și ne duce înapoi, departe, revedem sau ne închipuim că revedem lucruri minunate, dar când din întâmplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, întâmplător rămase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugrăvit, sau de o priveliște — ne dăm seama că minunea era în noi, în tinerețea noastră. Câți n-au crezut că între 18 și 25 de ani au cuprins o lume în brațele lor și n-au rămas mai târziu decât cu puțină spumă pe mâini!Din lumea tinereților mele, care pentru mine a însemnat atât de mult, voi încerca să povestesc cu sfială și pe scurt câteva amintiri, căci oricât de scăzute în interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui și ele la cunoașterea generației din care fac parte și de pe urma căreia tot a rămas ceva...

In ce greutate ma afl u eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fi indca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin infl uente speciale de ordin estetic sau literar, de care ici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre.Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mai ramane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini!Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfiala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva.Constantin Argetoianu..

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre. Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mai ramane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini! Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfiala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva. Constantin Argetoianu..

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale.Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al Inchipuirilor noastre...

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fiindca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre...

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fi indca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin influente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre. Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mairamane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini! Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfiala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva.Constantin Argetoianu..

In ce greutate ma afl u eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fi indca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin infl uente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noiinsine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre. Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mairamane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini! Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfi ala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva...

In ce greutate ma aflu eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fi indca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin infl uente speciale de ordin estetic sau literar, de care nici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre.Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mai ramane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini! Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfi ala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva...

In ce greutate ma afl u eu acum, incercand sa-mi descurc amintirile minunatei mele tinereti. Minunata, fi indca asa mi s-a infatisat de cate ori ma intorceau gandurile spre dansa; dar iata ca de-abia a inceput condeiul sa-mi alerge pe hartie si imi dau seama ca minunea era mai mult in mine, si ca in afara de mine lucrurile nu se aratau in realitatea lor decat foarte rar sub stralucitele culori cu care le imbracase imaginatia mea, biciuita atat prin noutatea senzatiei cat si prin infl uente speciale de ordin estetic sau literar, de care ici un incepator nu se poate libera in momentele formarii sale intelectuale. Regasindu-ma dupa 20 sau 30 de ani in contact cu aceleasi lucruri, am putut sa-mi dau seama de toata importanta unghiului de viziune sub care inregistram senzatiile, si ca pe cele mai amagitoare si pe cele mai scumpe le-am faurit de multe ori aproape numai noi insine, in laboratorul constient sau subconstient al inchipuirilor noastre.Nu e om trecut de 50 de ani care sa nu ofteze dupa frumusetea si bunatatile vremurilor din tineretea lui, dar daca ar incerca sa-si precizeze mai de aproape regretele ce ar mai ramane din ele? Fiecare din noi, cand ne fura gandul si ne duce inapoi, departe, revedem sau ne inchipuim ca revedem lucruri minunate, dar cand din intamplare ne izbim de unele din acele lucruri minunate, intamplator ramase neschimbate — de un monument, spre exemplu, sau de un chip zugravit, sau de o priveliste — ne dam seama ca minunea era in noi, in tineretea noastra. Cati n-au crezut ca intre 18 si 25 de ani au cuprins o lume in bratele lor si n-au ramas mai tarziu decat cu putina spuma pe maini!Din lumea tineretilor mele, care pentru mine a insemnat atat de mult, voi incerca sa povestesc cu sfi ala si pe scurt cateva amintiri, caci oricat de scazute in interes ar putea fi pentru cititorii mei, vor contribui si ele la cunoasterea generatiei din care fac parte si de pe urma careia tot a ramas ceva.  Constantin Argetoianu..