Constantin Bacalbașa

„Observator atent și necruțător, atât al samavolniciilor săvârșite de armatele străine, de ocupație (germane, austro-ungare, bulgare și turce), cât și al comportamentului românilor și a elementelor alogene stabilite alături de ei pe malurile Dâmboviței, ziaristul Const. C. Bacalbașa realizează prin vol. Capitală sub ocupația dușmanului un tablou memorabil al vieții bucureștene din anii 1916-1918. Împreună cu lucrarea lui Virgiliu N. Draghiceanu 707 zile sub cultura pumnului german, paginile sale memorialistice - publicate în presă aproape concomitent - reprezintă tot ce s-a scris mai fidel, mai cu suflet și mai profund despre viață capitalei românești inrobite în anii primului război mondial. Sunt două documente cutremurătoare pline de multiple învățăminte.” (I. Oprișan)..

Considerată de Păstorel Teodoreanu „un monument gastronomic”, Dictatura Gastronomică. 1501 feluri de mâncări este o spectaculoasă monografie culinară a României interbelice, care conține rețete culese, încercate și redactate de Constantin Bacalbașa. Ediția de față păstrează stilul incofundabil al autorului, îmbogățind parfumul de epocă al cărții prin ilustrații menite să vă binedispună și să vă introducă în atmosfera boemă a Micului Paris interbelic. Actualitatea celor mai multe dintre rețete este surprizătoare, iar stilul succint și direct în care sunt enunțate fac din această carte un instrument ce n-ar trebui să lipsească din nicio bucătărie...

„Citită pe îndelete, cartea lui Bacalbaşa poate deveni un adevărat abecedar de istorie modernă pentru tânărul din generaţia Internet, cu condiţia ca el să fie convins că a privi din când în când înapoi înseamnă, paradoxal, a ocoli şanţul dinainte.“ (Dan C. MIHĂILESCU) Primul volum al Bucureştilor de altădată, al cărui text integral vede pentru întâia oară lumina tiparului după aproape 90 de ani de la apariţia ediţiei princeps, reuneşte amintirile lui Constantin Bacalbaşa din anii 1871 şi zugrăveşte probabil unul dintre cele mai amănunţite, mai interesante şi mai pline de culoare tablouri ale vieţii bucureştene din primii ani ai domniei lui Carol I şi din vremea Războiului de Independenţă. Oferind prilej de întoarcere în timp pentru cititorul dotat cu iscoditoare plăcere detectivistică, însemnările lui Bacalbaşa pun sub lupă mai cu seamă evenimentele vieţii politice a Capitalei – lupte pentru putere, şantaje, intrigi, răzbunări – şi ecourile lor în presa vremii, dar nu ocolesc spectacolul pitoresc al vieţii mondene, avivate în anecdote uitate sau de-a dreptul necunoscute.Adunate una după alta, vreme de mai bine de jumătate de veac, aceste istorii consemnate de Bacalbaşa sunt cu certitudine unele dintre cele mai preţioase mărturii care dau seamă despre începutul de drum al României moderne. „Preocuparea mea de căpetenie a fost să fiu nepărtinitor şi veridic. Stilul m-am silit să reprezinte felul în care vorbesc: simplu, limpede, precis şi fără înflorituri. Am scris pentru ca să informez şi pentru ca lumea să mă înţeleagă. A doua preocupare mi-a fost să nu spun neadevăruri. Negreşit, nu am pretenţiunea să fi înregistrat toate faptele petrecute de la 1870 la 1914, fără să fi uitat pe unele. Memoria unui om, chiar completată cu consultări ulterioare de documente ale vremurilor, are slăbiciunile ei fireşti. De aceea previu că lipsuri trebuie să fie în volumul pe care îl pun acum sub ochii cititorului, neadevăruri însă nu. Faptele, câte le-am înregistrat, mi le-a pus la îndemână numai memoria, dar actele autentice, cât şi stabilizarea cronologică mi le-au procurat colecţiile ziarelor din răstimpul acestor 55 de ani. Nici o îndoială, deci, asupra veracităţii. Sunt un povestitor. Astfel n-am avut altă grijă decât să scriu adevărul asupra trecutului, fiind cât mai complet despre fapte şi cât mai nepărtinitor despre oameni.“ (Constantin BACALBAŞA) „În 1871, Constantin Bacalbaşa soseşte în capitala toropită de arşiţă, în care viaţa îşi urma cursul ei patriarhal: «Dâmboviţa necanalizată, joasă, murdară, trecea tot mai jos de biserica Domniţa Bălaşa, însă albia ei era mai apropiată de strada Carol... Acolo era şi un vad de unde luau sacagiii apă, iar noi, elevii, ne scăldam vara. Cheiul Dâmboviţei nu exista, grădina bisericii Domniţa Bălaşa nu exista, spitalul şi ospiciul nu erau clădite, Palatul de Justiţie nu exista...» – aceasta este scena cu care se deschid Bucureştii de altădată, amintiri savuroase pe care va începe să le încredinţeze tiparului în foiletonul ziarului Adevărul peste exact o jumătate de veac, în noiembrie 1921.Romanul cronologic despre vechiul Bucureşti înfăţişează istoria şi anecdotica ei într-o manieră mult mai accesibilă celor mai largi cercuri de cititori care, nădăjduim – la această reeditare a cărţii –, o vor preţui pentru sinceritatea şi puterea ei de evocare.“ (Tiberiu AVRAMESCU)..

„Citită pe îndelete, cartea lui Bacalbaşa poate deveni un adevărat abecedar de istorie modernă pentru tânărul din generaţia Internet, cu condiţia ca el să fie convins că a privi din când în când înapoi înseamnă, paradoxal, a ocoli şanţul dinainte.“ (Dan C. MIHĂILESCU) Reluând firul istoriei întrerupt în volumul anterior la finele anului de graţie 1877, cel de-al doilea tom al Bucureştilor de altădată urmăreşte primii paşi prudenţi ai României pe drumul modernizării. Astfel, capitole precum Intrarea triumfală a armatei române în Bucureşti, Congresul de la Berlin, Din timpul ruşilor, Proclamarea regatului şi serbările încoronării, Cestiunea Dunării documentează, cu amănunte mai puţin cunoscute, prefacerile din viaţa noastră politică pendulând între liberalismul radical şi conservatorismul luminat şi surprind în prim-plan personajele-cheie ale vremii: Carol I, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, M. Kogălniceanu. Tabloul cuprinzător al sfârşitului de secol XIX bucureştean este completat de episoade dedicate mişcărilor studenţeşti, contrabandei de la barierele oraşului, concesiilor de tot felul, şantajelor ori scandalurilor la vârf între mai-marii zilei. Presărate cu dibăcie gazetărească de-a lungul cărţii, intermezzo-urile mondene vin să adauge pitoresc relatării, înviind în tonuri vesele viaţa de petreceri a unui „Tout Bucarest“ sclipitor, cu muzică sprintenă şi mese copioase. „Cărticica de faţă este scrisă fără «stil». Am scris tot aşa cum vorbesc: simplu, limpede, precis şi fără înflorituri. Am scris pentru ca să informez şi pentru ca lumea să mă înţeleagă. Cel mai frumos stil este acela pe care îl pricepe uşor de la cel mai cult până la cel mai incult. Scrisul nu este nici un mister, nici o ştiinţă rezervată priceperii specialiştilor, este numai o unealtă de reprezentare a cugetării. Acel scriitor care ştie să redea în chipul cel mai uşor de înţeles lucrul pe care îl spune, acela este scriitorul cel mai mare. Adaosurile de înflorituri seamănă cu acele ştucării care, sub cuvânt de a înfrumuseţa, încarcă şi îngreunează. Linia simplă este, în literatură, ca şi în arhitectură, cea mai estetică. Negreşit, cu condiţia ca acel care o trage să fie însufleţit de sentimentul artistic. Pornind de la această credinţă, am scris paginile ce vor urma, precum spusei, simplu, fără meşteşugire căutată, le-am scris, cum se spune, «pe înţelesul tuturor».“ (Constantin BACALBAŞA) „În literatura noastră memorialistică, destul de bine reprezentată în ultimul secol şi jumătate, lucrarea lui Constantin Bacalbaşa ocupă un loc aparte prin darul autentic de evocator al autorului, care a apelat la o metodă mai puţin uzitată atunci când şi-a redactat amintirile, sub presiunea săptămânală a secretarului de redacţie, care cerea, grăbit, «materie». El a urmărit firul evenimentelor foiletând sârguincios presa vremii, care i-a oferit cronologia corectă a întâmplărilor relatate, informaţii şi documente, la care el a adăugat cu dărnicie şi făcând dovada unei memorii prodigioase (dacă nu cumva a beneficiat şi de unele însemnări personale) amintiri dintre cele mai diverse, cartea sa, pentru perioada la care se referă, 1871–1914, constituindu-se, într-adevăr, într-o cronică colorată şi fremătând de viaţă a vechiului Bucureşti.“ (Tiberiu AVRAMESCU)..

Cu acest al treilea volum al însemnărilor lui Constantin Bacalbaşa cade uşor cortina sfârşitului de veac al nouăsprezecelea peste Bucureştiul prins în vârtejul schimbărilor de tot felul. În oraşul odinioară tihnit şi patriarhal, tropotul cadenţat al trăsurilor pe caldarâm începe să se întretaie cu clănţănitul roţilor de tramvai, centrul cosmopolit, cu viaţa lui de petreceri, se întinde cu lăcomie către lumea pitorească a mahalalelor, străzi luminate îşi croiesc făgaş printre clădiri cu fason occidental, se schimbă veşminte, mode, obiceiuri. Odată cu ele, după cum surprinde ochiul ager al gazetarului, se schimbă legile, guvernele, politicienii. Spicuind din publicaţiile vremii ori slujindu-se de propriile-i amintiri, adesea colorate intens subiectiv, Bacalbaşa ne oferă o cronologie amănunţită a vieţii politice româneşti, cu personajele ei de prim-plan ori de culise, completând astfel, cu date de mare interes documentar, uriaşa frescă a Bucureştilor de altădată. „Citită pe îndelete, cartea lui Bacalbaşa poate deveni un adevărat abecedar de istorie modernă pentru tânărul din generaţia Internet, cu condiţia ca el să fie convins că a privi din când în când înapoi înseamnă, paradoxal, a ocoli şanţul dinainte." (Dan C. MIHĂILESCU) „Începând cu anul 1885, o nouă eră politică începe, şi această eră, deschisă cu intrarea în scenă a lui Nicolae Filipescu, se încheie la începutul războiului din 1916. Valul de nemulţumire împotriva regimului lui Ion Brătianu creştea. O guvernare de 10 ani – fapt necunoscut în România – obosise. Afară de asta, abuzurile, nedespărţite de guvernările prea lungi, apăreau la suprafaţă. Partidul liberal începea să nu mai fie partidul cu ideile cele mai înaintate. Îmbogăţiţii deveneau conservatori, liberalii evoluau către dreapta, aşa că idealul democratic nu mai era reprezentat prin ei.“ (Constantin BACALBAŞA) „[În ediţia de faţă] am mai introdus un destul de vast material documentar menit să-l familiarizeze pe cititorul de astăzi – mai puţin informat în legătură cu realităţile României de acum peste un veac – cu detalii despre viaţa social-politică de fiecare zi a ţării noastre şi a capitalei ei în anii 1880, când s-au pus bazele României moderne, cu un sistem politic democratic avansat, dar cu o economie capitalistă rudimentară, aflată la începuturile dezvoltării ei." (Tiberiu AVRAMESCU)..

Dupa 75 de ani, cea mai spectaculoasa carte de bucate a Romaniei interbelice, despre care Pastorel Teodoreanu spunea ca este "un monument gastronomic", va porni din nou pe drumul catre cititori. Dictatura gastronomica. 1.501 feluri de mancare a lui Constantin Bacalbasa este ingrijita, prefatata si imbogatita cu sute de note si de anecdote de Simona Lazar - editor al "Jurnalului de bucatarie", suplimentul de succes al "Jurnalului National". "O carte despre… regimuri totalitare. O carte despre cea mai perfida dintre dictaturi si, totusi, singura care – bine dozata – ne poate induce stari de rafinata placere! Vi se pare o contradictie in sensuri? Ei, bine, o astfel de dictatura exista, e cea mai veche si cea mai longeviva dintre dictaturile lumii. Si asta a remarcat-o acum trei sferturi de veac unul dintre cei mai harnici memorialisti ai epocii sale, jurnalistul Constantin Bacalbasa. Este vorba, daca nu ati ghicit pana acum, despre Dictatura gastronomica! - Simona Lazar..