Esenienii si Manuscrisele de la Marea Moarta - Studiu fundamental privind originile, invataturile si influentele culturale ale misterioasei comunitati de la Qumran Descoperirea manuscriselor de la Marea Moarta a dus la publicarea unui numar imens de articole, de comunicari si de carti. Cu toate acestea, legat de manuscrisele de mai sus exista un mare numar de enigme, de probleme destul de obscure care nu au putut fi dezlegate pana acum. In manuscrisele de la Marea Moarta apare foarte des expresia de "secret", "mister", mentionandu-se secretele divine cunoscute de divinitate, de ingeri si de puterile ceresti, precum si secretele "minunate" pe care esenienii sau unii dintre ei sustin ca ajung sa le cunoasca prin revelatie. Aceste secrete "minunate" par a fi experiente extatice... Josephus Flavius scrie ca esenienii pastrau cu cea mai mare grija secretele gruparii lor politico-religioase si invataturile ei nu le impartaseau nimanui, "chiar daca ar fi trebuit sa moara in cele mai mari chinuri din cauza aceasta" (Bellum judaicum, lib. II, cap. VIII). De aceea esenienii, intrand in aceasta grupare, faceau juramantul (poate singurul pe care aveau voie sa-l faca) de a nu dezvalui altora nimic din secretele miscarii lor, de a nu face cunoscute altora cartile lor si de a nu spune altora numele ingerilor. Riguroasa izolare a comunitatii de la Qumran usura pazirea tainelor ei. Secretele ei nu erau dezvaluite noilor membri ai comunitatii decat treptat, in timp si in raport cu progresul lor in cunoasterea Bibliei si mai ales a inaintarii lor in ceea ce am putea numi perfectiunea spirituala. De aceea Regula Comunitatii scrie limpede: "Sa indemne spre cunoasterea adevarului si infaptuirea dreptatii pe cei ce au ales Calea. Pe fiecare dupa duhul sau, in ordinea etapelor sale, sa-l calauzeasca spre cunoastere si sa-l instruiasca asupra tainelor minunate si adevarate..." (IX, 17-18). S-a spus de multe ori ca descoperirea bibliotecii pustnicilor de langa Marea Moarta reprezinta una dintre cele mai tulburatoare realizari in domeniul arheologiei din epoca noastra. Credem ca asertiunea aceasta este justificata de numarul mare de scrieri descoperite - din care nu s-au publicat decat o mica parte - si de interesul pe care aceste texte il reprezinta pentru istoria religiilor. - Constantin Daniel..

Izolarea geografica a Egiptului explica pe de o parte originalitatea asa de frapanta a civilizatiei sale si dainuirea ei vreme de milenii. Egiptenii au primit putine influente culturale de la alte popoare, chiar invecinate sau pe care le-au stapanit. Asa se explica in parte conservatorismul lor, ca si relativa absenta a unei evolutii in arta lor plastica, in teologie, in organizarea statala. Si asa se pot intelege, prin conservatorismul lor, conditionat de izolarea geografica, nenumaratele "reintoarceri la trecut", dintre care cea mai cunoscuta este cea saita, din timpul dinastiei saite (663-525 i.Hr.).Textele sapientiale egiptene pe care le prezentam in acest volum sunt, credem, cele mai insemnate dintre scrierile care ni s-au pastrat. Ele nu constituie, desigur, intreaga "intelepciune egipteana", dat fiind ca prin aceasta apelatie, pe care o regasim in textele ebraice biblice sau talmudice, in textele grecesti vechi, dar si in textele crestine timpurii, trebuie inteles nu numai un corpus de doctrine morale, dar si o antropologie, o cosmologie, o teologie, apoi discipline mai curand din domeniul stiintelor exacte de azi.Dupa scribii egipteni fericirea se poate dobandi numai individual, de fiecare om, prin transfigurarea sa etica (care e si magica in acelasi timp), prin politica neputandu-se obtine catusi de putin aceasta fericire. Gandirea egipteana este, asadar, la antipodul celei grecesti; idealul de perfectiune umana pe care il exalta unele texte nu este omul cetatii ci "inteleptul tacut". Egiptul si egiptenii aveau la vechii greci reputatia de a fi plini de intelepciune; iar Herodot afirma cu privire la egipteni ca sunt "cei mai intelepti dintre oameni" (II, 160), tot asa cum spune despre ei ca sunt "cei mai invatati" (II, 77)...

Misteriile lui Zalmoxis, lucrare semnată de orientalistul român Constantin Daniel, prezintă asocieri relevante între civilizaţiile orientale şi civilizaţia traco-getică. Autorul ne înfățișează cultul lui Zalmoxis, atestat la traco-geţi, ca pe un cult de mistere. Relatarea succintă a lui Herodot (IV.95), referitoare la locuinţa subterană a lui Zalmoxis şi la învăţăturile sale despre nemurire, sugerează existenţa unor similitudini între cultele de mistere din Orientul Apropiat şi din Grecia şi cultul lui Zalmoxis. Cartea de faţă elaborează pe marginea acestei idei, examinând atât puţinele informaţii textuale pe care le avem cu privire la cultul lui Zalmoxis, cât şi contextul cultural mai larg al vremii.Cartea propune o perspectivă extrem de spiritualizată asupra religiei şi comunităţilor trace, în general, cu un accent special asupra lumii dacice: sunt prezentate aici rolul influent pe care Zalmoxis şi cultul său de mistere l-au avut asupra lumii trace; Zalmoxis este înfăţişat ca zeitate solară căreia i se atribuie o importantă funcţie soteriologică ‒ el fiind zeul în al cărui paradis vor ajunge, după moarte, sufletele celor iniţiaţi în misteriile sale; principiile unei vieţi pământene morale şi austere drept condiţie esențială pentru accederea în paradisul lui Zalmoxis; asemănarea sub aspect moral şi spiritual cu societăţile utopice despre care vorbesc sursele greceşti precum și detalii despre legătura cunoscută dintre Zalmoxis și Pitagora.Constantin Daniel reușește să conecteze în viziunea sa comunităţi din spaţiul tracic cu misteriile lui Apollo și Dionysos, iar în competiţia dintre aceste două tipuri de religiozitate manifestate în comunitățile trace, Zalmoxis–Apollo a ieşit învingător în majoritatea triburilor. Autorul expune motive pentru care misteriile lui Zalmoxis reprezintă cea mai veche formă a cultelor de acest fel, conectând ipoteze și argumente pentru care tehnicile de autosugestionare, claustrarea practicanților în locaţii întunecoase, deprivarea senzorială, stările halucinatorii pe care le interpretează ca viziuni ale zeilor şi ale lumii de apoi au rolul de a confirma adevărul celor propovăduite de preoţii cultului lui Zalmoxis...

Perspectiva mai larga a istoriei civilizatiilor ne-a impins mult inapoi, si daca in secolul al XIX-lea se credea ca literatura incepe in lume cu Iliada si Odiseea lui Homer sau cu scrierile sacre ebraice, astazi stim cu certitudine ca textele literare egiptene si sumeriene au fost redactate cu mult inainte si in ele intalnim o serie de prototipuri care prefigureaza in chip surprinzator pe eroii greci din epopeile homerice.Este sigur ca textele literare ce ne-au parvenit din Orientul apropiat nu constituiau o literatura in sensul pe care-l acordam noi azi acestui concept. Nu era vorba de texte care trebuiau sa placa, sa starneasca admiratia, sa provoace plansul, ori rasul; toate aceste opere erau ritualuri, folosite fie in ceremonii magice, asa cum este intreaga literatura ugaritica, fie in ritualuri sacerdotale, in temple. Ele se citeau in cadrul unor slujbe, in temple si cel care le recepta era inca un homo religiosus, nu si un homo aestheticus, ca sa folosim expresiile lui Soren Kierkegaard.Cert este, cu privire la creatiile literare, ca textele scrise ce ne-au parvenit au fost precedate de o literatura orala; ca multe din legendele, poemele, imnurile mesopotamiene au fost recitate mai intai si transmise prin viu grai. Proces care a putut dura secole de-a randul si se stie ca la multe popoare mari, cum au fost celtii sau traco-dacii, creatiile literare rituale nu au fost niciodata asternute in scris. Va fi existat poate o interdictie rituala de a scrie asemenea creatii ce aveau un caracter mai mult sau mai putin tainic.Dupa ce a fost fixata in scris, literatura Orientului apropiat in general a capatat posibilitatea de a se perfectiona si imbogati considerabil...