Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Contenciosul administrativ în jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Contenciosul administrativ în jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Marian Enache
  • 23900 lei
În stoc

Wishlist
Instituția contenciosului administrativ cuprinde ansamblul de reguli ale exercitării de către persoanele vătămate a unei acțiuni directe, în fața instanțelor judecătorești competente, împotriva unui act administrativ apreciat a fi ilegal sau, după caz, împotriva refuzului unei autorități publice de a soluționa o cerere în termenul prevăzut de lege. În acest fel, instituția contenciosului administrativ apare ca fiind o garanție a drepturilor și libertăților cetățenilor împotriva eventualelor abuzuri ale autorităților publice. În esență, pe calea contenciosului administrativ se asigură un control al administrației prin intermediul instanțelor judecătorești, expresie a principiului separației și echilibrului în statul de drept.

Lucrarea analizează instituția contenciosului administrativ în mod structurat, punând la dispoziție un material doctrinar amplu, privit din dublă perspectivă: teoretică și practică – prin aducerea în prim-plan a jurisprudenței relevante atât a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a instanței constituționale. Deoarece, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, „separația puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, ci, dimpotrivă, presupune existența unui control reciproc, precum și realizarea unui echilibru de forțe între acestea. Actele puterii executive sunt cenzurate pe calea contenciosului administrativ”.

Etichete: Contenciosul administrativ in jurisprudenta Curtii Constitutionale, Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Marian Enache, Editura C H Beck, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Procesul legislativ

Procesul legislativ

Marian Enache


6000 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.