Dintr-o dragoste uriașă față de propriii părinți, copilul este un fel de burete emoțional, care absoarbe și simte tot. Atunci când cei care ar trebui să le asigure nevoile de bază sunt afectați de istoriile familiale personale, există riscul ca cel mic să se îmbolnăvească și să manifeste simptome dintre cele mai grave. Preluând asupra lui povara transmisă din generație în generație, încearcă să își vindece părinții și își folosește în acest sens toată energia de care dispune.
Cum pot fi ajutați copiii-terapeuți ai propriilor părinți să aibă o viață normală? Dispariția emoțiilor parazite moștenite din familie le permite să folosească pentru ei o energie consumată până atunci pentru „vindecarea“ celorlalți. Dacă este descoperită originea reală a simptomelor, nu vor mai fi bolnavi – proces condiționat, firește, de asumarea de către părinți a propriilor dificultăți emoționale.
Cazurile clinice impresionante și vindecările spectaculoase din experiența de psihoterapeut a lui Bruno Clavier ne arată că ține de noi să evităm suferința inutilă a propriilor copii. O pledoarie pentru sănătatea emoțională a familiei, pentru ca repetarea traumelor ancestrale să înceteze, pentru ca lanțul acela fatal al fantomelor familiale să se rupă definitiv și să ne conducem descendența în direcția corectă, aceea a fericirii ei actuale și viitoare.
Bruno Clavier este un cunoscut psiholog clinician francez, specializat în psihanaliză transgeneraţională. Este membru al mai multor grupuri de cercetare şi de formare în psihanaliză şi formator în această disciplină, ţinând cursuri în Franţa, Belgia, Turcia şi Canada. Activează în cadrul Asociaţiei Jardin d’idées, înfiinţată de Didier Dumas şi Danièle Flaumenbaum. Este autorul lucrării Fantomele din familie: psihanaliză transgenerațională.