Toate marile religii ale lumii se bazează pe cărți fondatoare, care sunt texte de revelație în sensul larg al cuvântului. Caracteristic Islamului este faptul că a scos în evidență originalitatea absolută a unui Dumnezeu care nu se manifestă numai prin minunile lumii create, ci și printr-un cuvânt - Coranul - adresat omului, care-i devine astfel apropiat.
Pentru musulmani, Coranul nu este numai cartea sacră emanată direct de la divinitate – definită în mod curent că o suma de principii în care se crede, o sinteză de precepte etice, o normă de viață spirituală, un codice civil care răspunde problemelor viețîi cotidiene –, ci o realitate pregnantă, cu o semnificație profundă și misterioasă, "o inimitabila simfonie ale cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau ii duce pe culmile extazului", cum spunea unul din traducătorii Coranului în engleză. În acest spirit, Coranul este considerat a fi însuși Cuvântul lui Dumnezeu.
Profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limba arabă – așa cum este considerată arabă coranică – ce voia Dumnezeu și să repete ceea ce Dumnezeu revelase parțial profeților anteriori.
Coranul nu a fost scris în timpul viețîi profetului Muhammad, ci doar memorat de însoțitorii săi, iar uneori versete răzlețe au fost notate pe foi de palmier, omoplați de cămilă, bucăți de ceramică. Elaborarea formei scrise a început după moartea profetului, urmând un drum lung și extrem de sinuos până s-a ajuns la un Coran canonizat.
Traducerea în limba română a Coranului a fost realizată de prof. George Grigore, conferențiar lin cadrul secției de Limba Arabă a Universității București, și a necesitat o muncă desfășurată pe parcursul a zece ani.
