„Émile Picot a fost primul secretar particular de limbă franceză al principelui Carol I. Savant reputat și membru al Academiei Franceze, s-a dovedit un promotor neobosit al culturii și al limbii române. A fost primul profesor francez de limba română de la Paris, cel care a înființat, în 1888, Catedra universitară de română din Franța. Volumul de față, alcătuit și îngrijit de Cécile Folschweiller, profesor asociat la Catedra de limba, literatura și civilizația română de la INALCO, prezintă corespondența inedită a lui Picot din perioada în care a fost secretarul principelui Carol (1866‒1867). Analiza pe care tânărul intelectual francez o face Principatelor Române de la jumătatea secolului al XIX-lea îl recomandă drept o sursă esențială pentru istoriografia primilor ani de domnie ai viitorului rege Carol I și ai Casei Regale de Hohenzollern.“ — ALINA PAVELESCU
„S-a spus despre Émile Picot că era spion francez din partea lui Napoleon III. Scrisorile îi deschid cititorului de azi o fereastră spre societatea românească, spre lumea diplomatică și politică a vremii, cu deliciile, grozăviile și perplexitățile vieții de fiecare zi în slujba principelui german, aflat la un început încă nesigur al domniei sale. Document istoric, roman epistolar și cronică despre oameni, instituții și apucături românești, corespondența întregește, cu talentul și spiritul de observație ale acestui francez atașat de România, memoria istorică a domniei lui Carol I.“ — TATIANA NICULESCU