Cornel George Popa

„Cel mai recent roman al lui Cornel George Popa, Celălalt, are un subiect mai puțin obișnuit. O femeie se îndrăgostește de o fotografie, așa cum Cătălina se îndrăgostește de Luceafărul de pe cer.Înainte de a-și continua povestea, Cornel George Popa explică strălucitor-eseistic deosebirea dintre fotografie și poză. Va trebui ca dicționarele să înregistreze de acum înainte distincția făcută de el.Apoi, autorul se întoarce în timp — unde ne transportă și pe noi — până la momentul în care Amalia, învățătoare într-un sat, îl cunoaște la un bal pe Gelu. Emoția îndrăgostirii, atât de greu de descris, este admirabil descrisă de Cornel George Popa. La scurtă vreme, Amalia primește în dar o fotografie: „În ea, Gelu seamănă cu un actor. Sau cu un demon. Dar un demon blând și accesibil, pe care-l implori să te viziteze noaptea, însă el este într-o așa de mare măsură ocupat, încât niciodată nu ajunge." Cei doi își trăiesc dragostea cu sfială, apoi se căsătoresc. După câțiva ani, Gelu moare pe neașteptate, într-un accident. Iar Amaliei îi rămâne fotografia lui. Obsedată de amintirea celui dispărut, îl caută pe fotograful de moda veche Haim Leibovici și îi cere să mărească fotografia până la dimensiunile unui om real și să o coloreze.Mă opresc aici cu relatarea ca să nu stric plăcerea cititorilor de a afla ei înșiși ce se mai întâmplă. De fapt, povestea abia începe.Este un roman plin de vrajă. Realist și ireal în același timp.” (Alex Ștefănescu)..

Daria Silvestri Mircescu, femeie de afaceri, a fost patroana unui salon de masaj. Acuzată de uciderea a patru bărbaţi, toţi foşti clienţi ai salonului, femeia e condamnată la douăzeci de ani de închisoare. Daria se teme că pentru fiica ei, în vârstă de numai trei ani, o să fie o necunoscută oarecare. Așa că se vede nevoită să povestească… Salonul de masaj. „Salonul de masaj (erotic) aflat în centrul atenției lui Cornel George Popa este un paradis artificial și, în același timp, un loc de pierzanie, comparabil cu acela descris de Mircea Eliade în nuvela La Țigănci. Faptele sunt povestite la persoana întâi, într-un stil patetic-repetitiv, de lamentație deznădăjduită, chiar de proprietara salonului, acuzată pe nedrept de uciderea a patru bărbați și condamnată la douăzeci de ani de închisoare. Ce se va întâmpla cu această femeie – care are și o fetiță de aproape patru ani, Miruna Silvestri Mircescu, destinatara din viitor a spovedaniei – veți afla, stimați cititori, pe cont propriu, întrucât, sunt convins (bazându-mă pe propria mea experiență) nu veți lăsa cartea din mână până la parcurgerea ultimei pagini.“ (Alex. Ștefănescu)..

În primăvara anului 1487, Leonardo da Vinci era un tânăr artist fără lucrări notabile, care locuia la Milano şi se afla în slujba ducelui Lodovico Sforza, iar Ştefan cel Mare era un bărbat matur, de mulţi ani domnitorul Ţării Moldovei. Câteva luni mai târziu, vieţile celor doi se intersectează dramatic.Persoana care face legătura între Leonardo şi Ştefan este o tânără moldoveancă, trimisă de Ştefan la Milano cu o misiune secretă. Tânăra, deghizată în băiat, ajunge în oraşul italian şi devine elevul preferat al lui Leonardo, chiar în atelierul acestuia. Şi de-aici începe o poveste zguduitoare şi fascinantă în egală măsură – povestea unei culori, albastrul de Voroneţ.Numele acestei tinere cu origini greceşti, fată educată şi vorbitoare de limbi străine?Anula...