Volumul de față este o excelentă trecerea în revistă a celor mai importante evenimente
petrecute în politica internațională în intervalul 2017-2020. O cronică a lumii noastre, dar –
atenție! – nu croită fără o teză care să facă din culegere un volum închegat. Iar firul roșu este,
de fiecare dată, implicit sau explicit, referința la România și perspectiva ei strategică și geopolitică.
Și acum poate urma, nestingherită, lectura, cu acest fir roșu în minte, care îi era
autorului, expert și patriot, atât de evident în sinea lui încât nu a făcut din acesta o precizare
explicită. De aici și nevoia pe care am resimțit-o să o degajăm dintr-un început.
Conf. univ. dr. Dan DUNGACIU
Director Institutul de Științe politice și Relații Internaționale (ISPRI) – Academia Română