„Apa răsfrânge... Cerul, ca o apă, răsfrânge... Inima, ca un cer, răsfrânge... Ochii răsfrâng... Roua răsfrânge... Și lacrima, ca o rouă, răsfrânge... O piatră prețioasă răsfrânge... Aurul din icoane răsfrânge... Peste tot lumina! Și peste tot Lumina‑Hristos!
Gândul este răsfrângere... Cuvântul este răsfrângere... Gestul este răsfrângere... Poezia este supremă răsfrângere...
Răsfrângem creația lui Dumnezeu... Natura cea minunată... Pe cel de lângă noi pe care‑l iubim... Chemarea lui...
Răsfrângerea sublimează frângerea. Răsfrângerea salvează de la înfrângere.
Există o răsfrâgere a frumuseții și o frumusețe a răsfrângerii... Arta! Iată (pe copertă) și această Cer‑Cernere a lui Constantin Flondor! Câte straturi de succesivă răsfrângere! Câte ceruri și cât nețărmurit albastru! Răsfrângere din răsfrângere ninge, tot ninge peste noi, imaculându‑ne trăirea...
Totul este răsfrângere... Oglindire și ecou! Culoare și son! Și multă inefabilă mireasmă, pogorâtă direct din rai...
Se adaugă răsfrângerea ta, cititorule‑iubitorule, atât de necesară și de binefăcătoare oricăror Răsfrângeri...” (Costion Nicolescu)
