Colecția Povești din Pădurea Muzicală reprezintă o serie de povești pentru copii scrise de Cristina Andone, ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Cărțile, original ilustrate de Adriana Gheorghe, Sebastian Oprița și Thea Olteanu, îi vor „împrieteni“ pe copii cu muzica clasică, oferindu-le, într-un mod accesibil, informații esențiale pentru cultura lor generală.
Ce învață micii cititori:
- Ce înseamnă un curent muzical în istorie / ce este reprezentativ pentru romantism
- Care au fost cei mai însemnați reprezentanți ai romantismului în muzică
- Care sunt compozițiile pentru care Chopin a rămas în istorie
- Poveștile pot fi calea cea mai scurtă către informație și înțelegere
Povestea:
Spiridușul Chopin este cel mai proaspăt locuitor al Pădurii Muzicale. El este un spiriduș ludic, dar și ușor melancolic, care visează mai toată ziua. Chopin nu e doar marele compozitor și pianist, e și personaj în poveste și, alături de Thea și Sashi, dar și de căluțul Vis, ne face părtași la toate lucrurile care îl inspiră, din natură sau din lumea din jur.