Ismail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul International Man Booker Prize.
O meditaţie melancolică asupra capriciilor istoriei şi a ravagiilor timpului, care destramă familii şi năruie realităţi aparent imuabile, Cronică în piatră urmăreşte destinul unui oraş din munţii Albaniei, ale cărui ziduri sunt zguduite de invaziile succesive pe care le aduce al Doilea Război Mondial. Microromanul Vremea nebuniei este continuarea, la câţiva ani după sfârşitul războiului, a poveştilor din oraşul Gjirokaster. Acest epilog nu marchează întoarcerea la normalitate, ci consfinţeşte schimbarea iremediabilă pe care au suferit-o oamenii, locurile şi vremurile.