O carte pentru cei care vad viata de dupa gratii, pentru cei pentru care soarele rasare mai greu, iar apusul se lasa asteptat, dar si pentru cei de-afara care nu cunosc sau nu vor sa cunoasca oamenii din penitenciare...
Sârma ghimpata, gratii de fier si zavoare grele, catuse si zale, celule de maxima securitate si vorbitoare în care timpul masurat de o clepsidra nemiloasa trece mult prea greu, pe toate le veti întâlni în aceasta carte. Acestea vor fi ferestrele prin care puteti privi la ei, la oamenii de dupa gratii, care uneori mai asteapta ceva sau pe cineva, alteori ar vrea sa mai astepte, dar nu mai au ce si nici pe cine.
Relatarile din aceasta carte sunt vii, aproape palpabile, pentru ca sunt culese din adâncul suferintelor, din aresturi si din penitenciare, din gesturi disperate si din lacrimi împietrite la marginile inimilor.